Daruri pentru sindicaliştii din sănătate şi asistenţă socială

361

Membri de sindicat din sistemul sanitar şi cel al asistenţei sociale primesc şi în acest an ajutoare din partea organizaţiilor sindicale. Acestea pornesc de la câţiva zeci de lei vechi şi ajung până la 100 lei. În plus, membri Sindicatului „Sănătatea” Gorj sunt invitaţi de către preşedintele Ion Măruţă la o petrecere de sfârşit de an, care are loc pe data de 28 decembrie, la un restaurant din Târgu-Jiu.

Ca în fiecare an, şi de această dată reprezentanţii sindicatelor din judeţul nostru vin în sprijinul membrilor lor, oferindu-le ajutoare sociale cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Cei 2.000 de membri ai Sindicatului „Sanitas” vor primi ajutoare în limita a câtorva zeci de lei, de conducerea organizaţie şi-ar dori ca valoarea acestora să fie mai mare. „De sărbători oferim ajutoare sociale tuturor membrilor Sanitas, în valoare mult mai mică decât ar merita membri noştri de sindicat şi cât am vrea noi să le oferim; avem 2.000 de membri la nivelul judeţului Gorj şi valoarea ajutoarelor se va încadra între 30 şi 40 lei”, a precizat Valentin Popa, preşedintele Sindicatului „Sanitas” Gorj.

100 lei şi o petrecere pentru membri „Sănătatea”
Moş Crăciun le aduce membrilor Sindicatului „Sănătatea” Gorj ajutoare sociale în valoare de câte 100 de lei de persoană, dar şi o invitaţie la petrecerea de sfârşit de an, organizată de conducerea organizaţiei pe data de 28 decembrie. „Noi avem peste 800 de membri în toate unităţile sanitare din judeţ şi dispensarele şcolare din Târgu-Jiu. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă din acest an, fiecare membru va primi tichete Asist în valoare de 100 de lei. De asemenea, pe data de 28 decembrie invităm toţi membri noştri să participe la petrecerea de sfârşit de an, organizată de sindicat la un restaurant din municipiul Târgu-Jiu”, a explicat Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj.

Sindicatul „Ambulanţa” dă ajutoare de 70-100 lei
Şi conducerea Sindicatului „Ambulanţa” Gorj a pregătit ajutoare sociale pentru membri de sindicat. Aceştia vor primi tichetele cadou înaintea sărbătorilor. Până la această oră nu se ştie exact suma pe care o va primi fiecare sindicalist, însă preşedintele Cristi Aldescu spune că valoarea ajutoarelor sociale va fi undeva în limita 70-100 lei. „Ca în fiecare an,noi suntem alături de membri noştri de sindicat şi le oferim ajutoare sociale. În următoarea perioadă vom calcula suma exactă pe care o va primi fiecare persoană, deocamdată pot să vă spun că tichetele vor ajunge la membri de sindicat înainte de sărbători, cu siguranţă, valoarea lor situându-se în limita a 70-100 lei de persoană”, a declarat Cristi Aldescu, preşedintele Sindicatului „Ambulanţa” Gorj.

Daruri şi pentru salariaţii din DGASPC Gorj
Conducerea Sindicatului Salariaţilor din DGASPC Gorj este şi de această dată aproape de cei pe care îi reprezintă. Sindicatul Salariaţilor din DGASPC Gorj are aproape 400 de membri la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj şi a centrelor din subordinea sa. Deşi este o perioadă dificilă pentru toată lumea, conducerea acestei organizaţii sindicale a dorit să vină şi de această dată în sprijinul celor pe care îi reprezintă, oferindu-le un dar de sărbători. „Am considerat că trebuie să fim alături de membri noştri şi să le oferim ceva, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Astfel, fiecare membru va primi câte 60 de lei ajutor social”, a precizat Nicolae Pasăre, preşedintele Sindicatului Salariaţilor din DGASPC Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here