Darius Vâlcov, audiat pentru prima dată la procesul de la Tribunalul Gorj: ,,Dacă există Dumnezeu, va fi achitare!”

1679

Fostul consilier de stat al ex-premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a făcut, ieri, primele declarații, în dosarul de la Tribunalul Gorj, în care este judecat pentru instigare la dare și luare de mită. Acesta a spus în fața presei că este nevinovat și ,,Dacă există Dumnezeu, va fi achitare!”. În sala de judecată însă, fostul ministru al Finanțelor a acuzat presiuni politice și presiuni din partea procurorilor asupra martorilor. Spre final, Vâlcov a mărturisit că finul său, fostul deputat Daniel Bărbulescu, l-ar fi denunțat, în 2015, la procurorii anticorupţie, de frică să nu fie încătușat. ,,Atât el, cât și soția lui, au fost chemați la organele de urmărire penală și au fost amenințați cu cătușele pe masă, că dacă nu vor formula denunțuri împotriva mea, nu își vor mai vedea copiii”, a declarat Darius Vâlcov, în fața instanței, lăsând să se înțeleagă că ar fi fost făcute și presiuni politice, în 2017. ,,La o zi după ce s-a făcut evaluarea Guvernului Grindeanu, a fost făcută propunerea de reținere a mea. A fost un procuror care a refuzat. Am avut noroc”, a mai declarat fostul ministru. Cauza a ajuns de la Tribunalul Olt la Târgu-Jiu, după ce Curtea de Apel Craiova a hotărât strămutarea dosarului. Darius Vâlcov a declarat încă de la început că se așteaptă ,,să se facă dreptate”. Fostul primar al municipiului Slatina a fost cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru instigare la dare și luare de mită, suspiciunea fiind că ar fi iniţiat constituirea a trei societăţi care ,,acţionau ca un tot unitar”. ,,Întrucât nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcţionar de la OCPI Olt care să verifice, în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL – având ca activitate, cadastru- astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. În acest scop, inculpatul a exercitat activităţi de determinare mediată, în urma cărora alte două persoane, angajate ale societăţii controlate de acesta, i-au dat funcţionarului din cadrul OCPI, suma de 1000 de lei lunar, în perioada ianuarie 2012-martie 2015, bani necuveniţi, care nu erau evidenţiaţi în actele contabile, întrucât funcţionarul OCPI nu era angajat al societăţii comerciale, iar în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu aviza şi documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL Slatina”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. În același dosar au fost deferiți Justiției Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topographica şi Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii pentru dare de mită şi funcţionarul public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt, Eduard Cincu, pentru luare de mită. Darius Vâlcov a declarat că nu l-a văzut niciodată pe angajatul OCPI și nu i-ar fi cunoscut nici pe ceilalți inculpați din dosar, angajați ai celor trei firme. Acesta susține că a fost în concediu, la mare, cu unul dintre martorii din dosar, finul său Daniel Bărbulescu Daniel și cu soția lui. ,,În 2011 am avut o discuție, o consultație pe idei de afaceri și am declarat că pot susține financiar înființarea firmelor. Ei mi-au spus că ar fi profitabil să investească în firma de cadastru… grădiniță, curățătorie…I-am ascultat și spre seară discuția a fost reluată, iar familia Bărbulescu mi-a solicitat ajutorul financiar, urmând ca ulterior să-mi restituie banii, iar după ce voi încheia activitatea politică să intru în acționariatul firmelor contracost. Discuția a avut loc în prezența altor persoane. (…) După 10 zile de la revenirea de la mare, Daniel Bărbulescu m-a contactat și m-a întrebat dacă pot să-l ajut financiar și că vrea să înființeze firma de cadastru și în doi ani îmi restituie. Împrumutul a fost de 400.000 de lei și ulterior a solicitat și a primit încă 400.000 de lei. În total, 800.000 de lei, bani care proveneau de la nunți. Banii au fost luați dintr-un seif aflat la socrul său în Slatina. La acel moment, Bărbulescu era cea mai de încredere persoană și de aceea am depozitat sumele de bani la casa socrului său, acolo fiind cineva în permanență. (…)Nu cunosc nimic legat de înființarea celor trei firme. Bărbulescu nu mi-a cerut să-l ajut cu specialiști și nu-mi amintesc exact când înființase firmele”, a mai declarat Darius Vâlcov, precizând că, în prezent, nu s-ar afla în relații bune cu finul său. Acesta a fost asistat de trei avocați.,,Este prima declarație care este dată de Vâlcov, în stadiul de cercetare judecătorească. Mai e de audiat încă un inculpat, toate probele care au fost administrate pe parcursul cercetării judecătorești nu duc la altă concluzie, decât că este evident că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. (…) Are mai multe dosare la Curtea de Apel Craiova, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma unui denunț care este făcut de către Bărbulescu, care a fost urmărit penal și el pentru instigare la dare și luare de mită, dar dosarul lui a fost declinat la Curtea de Apel Craiova, cu motivarea că avea și calitatea de avocat. Și atunci, instanța care era competentă, ca și Parchetul care era competent să facă urmărirea penală, era Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, însă stadiul dosarului nu știu care este. Părerea mea a fost că nu trebuia să fie disjunsă infracțiunea pentru care era urmărit penal Bărbulescu, pentru că de fapt este vorba de o instigare la instigare la instigare, astfel încât, fiind vorba de aceeași faptă, în măsura în care ea s-ar fi confirmat, trebuia să fie judecată împreună”, a declarat Mihaela Greblă, unul dintre avocații lui Darius Vâlcov. Instanța a decis ca următorul termen să aibă loc pe 28 ianuarie.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.