Dansul Măștilor la Tel Aviv

955

La finalul evenimentelor organizate pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj organizează, în perioada 19-22 decembrie 2018, o expoziție de fotografie etnografică la Tel Aviv în Israel. Tot atunci va avea loc și lansarea albumului cu același nume, în ediție bilingvă. O serie de lucrări din colecția „Dansul Măștilor” vor fi expuse de către artistul fotograf Teodor Dădălău la Ambasada României din Tel Aviv și Galeria de artă Yavne din Israel.

Potrivit reprezentanţilor CJCPCT Gorj, această colecție prezintă tradiții și obiceiuri gorjene din preajma sărbătorilor de iarnă, iar artistul fotograf gorjean a fost invitat de Ambasada României și Institutul Cultural Român din Tel Aviv, pentru a expune în Israel.
Satul Cloșani, din comuna Padeș, este vestit pentru obiceiul unic practicat de oamenii de aici în perioada sărbătorilor de iarnă, mai exact în Ajunul Crăciunului, atunci când tinerii, în general, merg la colindat cu măști pe față. Măștile se confecționează din piele de oaie și sunt împodobite și colorate în mod vesel. Sunt două feluri de măști, de moși și de babe. Obiceiurile de iarnă sunt cele mai bogate tradiţii de peste an, iar la Cloșani, oamenii îşi pun măşti pe faţă şi mimează tot felul de ritualuri din viaţa lor de zi cu zi.
Curatorii expoziţiei organizate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj sunt Hanna Barak Engel şi Roni Reuben.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here