Seara de vineri, 09.06.2017, a fost memorabilă sub toate aspectele cultural, metaculturale sau transdisciplinare. La “Coșbuc” s-a jucat teatru! La “Coșbuc”, neobosita trupă de teatru “Labirint”, coordonată cu multă pasiune și dăruire de doamna profesoară Păuna Rodica, a pus în scenă pentru micuța noastră urbe piesa lui Matei Vișniec, “Cabaretul cuvintelor”. Au jucat, au dansat, s-au epuizat pentru noi, cei prezenți acolo. Primarul orașului Motru, consilieri ai acestuia, profesori și părinți, studenți veniți de departe, profesorul de teatru Ion Alexandrescu și mulți alții au fost prezenți pentru a asculta și a urmări “gâlceava cuvintelor”, ”revolta cuvintelor”, “sensibilitatea și ura” acestora.
Elevii noștri și ai părinților lor, membrii Clubului “Labirint” au jucat fascinant piesa lui Vișniec, Valentina Scînteie, Cristian Iordan, Alexandru Guzu, Irina Mutică, Iulia Rîbu, Corina Avram, Bianca Rotaru, Cosmin Alioanei, Andreea Idita, Cătălina Matei, Lorena Bresniceanu, Dana Latu, Alin Onea, Florin Răducu ne-au făcut să trecem de la o stare la alta, de la melancolie la extaz, de la simpatie la antipatie sau de la plâns la râs. Ce îi face atât de speciali pe actorii noștri? Totul! Pasiune, perseverență, inocență, extazul, dorința de afirmare, dorința de a mulțumi cumva dascălilor și părinților, complexele de superioritate sau inferioritate sau “lupta din străfunduri” ale celor trei instanțe freudiene, componente ale personalității noastre: sinele, eul, supraeul. Ei nu știu ce știu, ei știu ce doresc și că nu pot încă să rupă cenzurile morale.
Dorința de a fi ajutați să se înțeleagă și să înțeleagă Cuvinte și lucruri este în mare parte sartriană pentru că, indiferent cum ești clădit și ce Rădăcini ai, treci în perioada adolescenței prin rigorile sau răcorile existențialismului ateu sau religios. „Important este ceea ce faci din ceea ce s-a făcut din tine” strigă cu disperare Sartre către ei sau “infernul sun ceilalți dacă nu ne înțeleg și nu ne ajută”.
Sunt “existențele” sau “esențele” în funcție de noi, în funcție de Cuvintele pe care le rostesc și care pot fi decodificate sau nu. Cum totul, absolut totul se exprimă în cuvinte și prin cuvinte pare cât se poate de clar de ce “La început a fost Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu”.
Cuvântul, cuvintele noastre, copiii noștri care se joacă de-a cuvintele sunt cei care caută și vând Rădăcini. Jocul pus în scenă de ei nu este altceva decât o invitație la cunoaștere pentru ca “Limitele mele sunt limitele cuvintelor mele”, Ludwig Wittgenstein.
Constantina Negrea, profesor coordonator al activităților educative școlare și extrascolare, C.N. „George Coșbuc”
