Daniel Burlan (CE Oltenia): Planul de restructurare nu mai poate fi respectat

1899

Ministerul Energiei a cerut Comisiei Europene să amâne închiderea grupurilor energetice din Complexul Energetic. În planul de restructurare sunt termene pentru închiderea capacităților de cărbune, asumate de Virgil Popescu înainte de izbucnirea războiului din Ucraina.

Președintele Directoratului CEO, Daniel Burlan a declarat la Gorj TV că planul de restructurare nu poate fi respectat: ,,Noi trebuie să face raportări semestriale privind modul îndeplinire a măsurile pe care ni le-am asumat prin planul de de restructurare. Este clar că, la momentul acesta, nu putem să ducem la îndeplinire aceste măsuri, întrucât contextul și conjunctura ne cer să funcționăm, nu să închidem”.

Comisia, receptivă
Așa cum era de așteptat, comisarii europeni nu au nimic împotriva modificării planului de restructurare, mai ales că în țările lor, cărbunele a redevenit principala sursă de energie: ,,Comisia Europeană este receptivă la modificări. În momentul în care le demonstrezi că prin activitate, prin creșterea consumului de cărbune nu se impune un alt ajutor de stat, nu au nimic împotrivă. Nu se opun modului operativ din societate. Singura condiție este să nu produci pierderi și să nu soliciți ajutor de stat”. Pe lista închiderilor de capacități, până la la 31 decembrie, sunt grupurile 3 Rovinari și 7 Turceni, ambele de câte 330MW. ,,Într-o primă discuție pe care am avut-o cu Comisia Europeană le-am prezentat o decalare a termenului de oprire a capacităților, pentru că nu putem discuta de dezafectarea lor, mai ales în situația în care suntem noi cu grupurile”, a mai spus Burlan. CE Oltenia a închis deja două grupuri anul trecut: grupul energetic Turceni 3 cu o putere instalată de 330 MW și grupul energetic Ișalnița 8, cu o putere instalată de 315 MW, fiind vorba de o retragere definitivă din exploatare, cu pierderea licenței, după cum reamintește presa locală.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here