Dănești și Cărbunești: Campanie pentru protejarea animalelor

666

În perioada 9-10 mai, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentanții Consiliului Județean Gorj și ai Asociației PRO Animals Târgu Jiu, au desfășurat o campanie de informare, menită să-i responsabilizeze pe cei care dețin animale de companie, informează IPJ Gorj într-un comunicat de presă.

Astfel, obiectivul principal al acțiunii a fost sterilizarea animalelor de rasă comună, un element esențial în ruperea lanțului de înmulțire necontrolată care, de cele mai multe ori, are un final nefericit: abandonul.

Activitățile s-au realizat în orașul Târgu-Cărbunești și în comuna Dănești iar, pe lângă importanța sterilizării, întreaga echipa a abordat și alte teme, precum adopțiile responsabile și microciparea.

”Împreună, suntem convinși ca vom putea îndeplini obiectivul nostru comun, acela de a  proteja animalele”, menționează polițiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here