Dănești: A luat oameni la muncă, la construcția casei, și a fost amendat de ITM Gorj

4282

În perioada 06-10.12.2021 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au încheiat un număr de 44 procese-verbale de control, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, anunță instituția într-un comunicat de presă.

Urmare a neconformităților constatate, au fost dispuse 72 măsuri de remediere.

Cu ocazia definitivării controalelor au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 97.000 lei.

Ca urmare a unui control inițiat în data de 09.12.2021, inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Muncă Nedeclarată au depistat două persoane care prestau activitate în domeniul construcțiilor, în beneficiul unei persoane fizice, aceasta fiind sancționată cu amendă contravențională de 40.000 lei.

Cele două persoane identificate de către inspectorii de muncă lucrau la construcția unui imobil, în comuna Dănești.

„Readucem în atenția publică faptul că, indiferent de statutul angajatorului, fie persoană fizică, fie persoană juridică, potrivit Legii 53/2003, Codul Muncii, acesta are obligația de a încheia în formă scrisă contracte individuale de muncă cu lucrătorii înainte de începerea activității, în caz contrar riscând aspre sancțiuni contravenționale”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here