Dan Matei a părăsit azi Direcția Publică Motru! Fostul conducător a lăsat societatea în pragul falimentului

5204

Mandatul de zece luni al liberalului Dan Matei la conducerea Direcției Publice Motru s-a finalizat astăzi, acesta părăsind, obligat, societatea CL. De altfel, Matei a lăsat în urmă o gaură însemnată la societatea care, la final de 2021, depășea 400.000 de lei. Dacă luăm în calcul că pe luna ianuarie pierderile sunt de încă 160.000 de lei iar pentru februarie de încă pe atâta, la un calcul simplu, pierderea financiară generată DP, în cele zece luni de mandat, depășește 700.000 de lei. 

Pe lângă aceste pierderi, în dreptul investițiilor pe ultimele zece luni este trecută cifra zero. De asemenea, măsurile lăsate de Gardă de Mediu sunt neîndeplinite, în timp ce indicatorii de performanță din contractul de mandat sunt și ei sub linie.

În schimb, Matei a avut grijă să menționeze în contractul de mandat că dacă va fi schimbat în timpul exercitării funcției să fie recompensat cu zeci de salarii brute. Aceiași clauză aberantă a fost menționată și în contractele membrilor CA. Acest lucru a fost trecut cu intenție, pentru ca Matei  și apropiații săi să nu fie schimbați din funcții, deoarece societatea nu își permitea să achite aceste clauze aberante.

Grav este că Matei, potrivit liderului de sindicat din DP, a reușit să cumuleze minusuri pe care nu a reușit alți directori sa le adune în ani. Și asta în chiar zece luni. Vinovat nu este, însă, în totalitate acest director ci și cei care l-au susținut și girat in această instituție. Scopul respectivilor a fost clar de încurcare a activității societății CL și a primăriei știut fiind faptul că DP prestează mai multe activități pentru UAT.

După UATAA, unde fostul liberal Drăghici a reușit și el, într-un an de zile, să aducă uzină în pragul falimentului prin neachitarea certificatelor de CO2 și a amenzii de la Mediu, se poziționează acum și DP Motru. Ambii conducători ai acestor societăți au fost susținuți și girați pe funcții de către Gigel Jianu, fostul primar de Motru.

Interesant este că, până în 2016, DP Motru era an de an pe profit, realizând multiple investiții și achitând drepturile salariale la timp angajaților. Acum înregistrează această pierdere la care se adaugă încă 250.000 lei, viramente restante pentru fondul de salarii pentru ianuarie dar și cele pentru februarie.

De mâine, DP Motru va trebui sa aibă un alt viitor și asta va depinde de oameni responsabili din CL care acum nu mai au nicio scuză să mai gireze persoane care nu pot, nu știu și nu doresc sa conducă societățile CL Motru. DP Motru are 125 de salariați.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here