Cutremur euro via Etna

220

bunila (1)Angela Merkel, o adevărată conducătoare a Europei, i-a telefonat lui Berlusconi să ia măsuri de austeritate ca să salveze Italia de la colaps financiar. În paralel, oficialii BNR au anunţat că au pus deoparte bani albi pentru zile negre ca să poată plăti salariile şi pensiile pentru 4 luni.

 

Merkel i-a recomandat lui Berlusconi să aplice tactica lui Traian Băsescu, ceea ce pune în altă lumină politica financiară a conducătorului român, acesta dovedindu-se precaut în raport cu evoluţia mondială a valutelor. În opinia mea, totul a pornit o dată cu prăbuşirea turnurilor gemene, atunci când evidenţele subtile ale economiei mondiale s-au prefăcut în praf şi pulbere. Părerea mea este că a fost un singur scop, acela al acoperirii interfraudării globale prin plata obligaţiilor cu bani virtuali. Banii virtuali erau ce sunt şi ce vor rămâne în vecii vecilor – nişte gulgute. Evident, orice cititor se va întreba: „Ce-s alea gulgute?”. Gulgutele sunt cel mai vechi produs al inteligenţei umane; ele se fabrică pe vasele de navigaţie înaintea scufundării, se agaţă de catarg, ca în timpul scufundării să facă celebrul zgomot: gul-gul-gul. Merkel a făcut o treabă serioasă în Germania unită, în timp ce Berlusconi a ţinut-o din petrecere în petrecere, ca să se relaxeze ca tot omul gospodar după atât efort depus în leapşa politică. Este bine că ai noştri s-au trezit la timp dar asta nu înseamnă că noi scăpăm şi italienii se duc. Acest lucru ar fi foarte greu de suportat pe plan naţional deoarece toţi românaşii noştri pripăşiţi la îngrijit băbuţe şi moşneguţi vor veni acasă cu punga goală şi cu iluziile ţăndări. Italienii s-ar putea scutura de Berlusconi dar nu se pot scutura de datorii şi de aici s-ar putea produce un cutremur financiar în urma căruia minunata monedă euro să se prăbuşească la fel ca dolarul greu în secolul XIX. Atunci, cineva s-a jucat cu dolarul adevărat şi a văzut ce înseamnă puterea acestuia. Acum, când toată lumea aştepta cu nerăbdare intrarea în zona euro, prăbuşirea acestuia n-ar fi mare lucru, cel puţin pentru noi. De ce sunt totuşi îngrijorate marile state ale lumii? Conform previziunilor americane, ar mai fi vreo 10 ani de hegemonie a economiei petrolului asupra afacerilor lumii. După aceea ar trebui să cadă în lanţ industriile producătoare de maşini, cele producătoare de medicamente, cele producătoare de energie pe bază de hidrocarburi, urmând ca lumea să-şi continue existenţa în alt mod. Probabil că nu va mai fi nevoie de bani de vreme ce industria financiar-bancară este hărţuită atât de puternic. Rămâne totuşi de luat în discuţie modul în care se vor stinge datoriile internaţionale, dar şi modul de viaţă al nostru, al tuturor, care suntem crescuţi şi formaţi în zodia banilor. Ce va fi, vom vedea, pentru că în cazul nostru, al unui popor sărac dintr-o ţară prost guvernată, replicile cutremurului italian vor fi mai puternice decât cutremurul însăşi.

 

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here