Curtea de Conturi îi vrea trimişi în judecată pe foştii şefi ai SNLO

387

Reprezentanţii Curţii de Conturi a României au atacat la Judecătoria Târgu-Jiu ordonanţa procurorilor gorjeni de netrimitere în judecată a foştilor directori ai SNLO, Daniel Burlan, Nicolae Viaşu, Grigore Dădălău, Daniel Olaru. Cei de la Curtea de Conturi considerau că foştii şefi ai SNLO ar fi trebuit să răspundă în faţa instanţei pentru banii unităţii, cheltuiţi aiurea. Recent, Tribunalul Gorj a anulat parţial raportul Curţii de Conturi care le calculase prejudicii mari foştilor şefi de la SNLO pentru că aceştia s-au dovedit largi de mână cu banii unităţii de stat.

La finalul lunii trecute, Curtea de Conturi a României atacă la Judecătoria Târgu-Jiu ordonanţa procurorului de netrimitere în judecată a celor patru directori ai SNLO care sub Guvernarea PDL au oferit, cu largheţe, banii unităţii miniere spre Clubul Pandurii Târgu-Jiu. Pe 13 mai, cei patru directori, dar şi reprezentanţii CEO sunt chemaţi la instanţă de cei de la Curtea de Conturi care speră ca instanţa să reîntoarcă dosarul înapoi la procuror şi să decidă începerea urmăririi penale pentru Daniel Burlan, Nicolae Viaşu, Grigore Dădălău şi Daniel Olaru.
Anul trecut, Burlan şi Olaru, fost director financiar al SNLO, au fost somaţi de conducerea Complexului Energetic Oltenia să plătească trei milioane de lei unităţii energetice, sumă imputată de Curtea de Conturi.

burlanBurlan, în proces cu CEO
Daniel Burlan a afirmat atunci că suma respectivă le-a fost greşit imputată, menţionând că decizia Curţii de Conturi prevede ca penalităţile să fie calculate până la plata lor efectivă, ceea ce ar însemna că şi actuala conducere a CE Oltenia trebuie să plătească. “Eu nu mai sunt în funcţie din mai 2012, da? Cine plăteşte pentru perioada asta, din mai 2012 până acum? Lor şi-au trimis adrese din astea prin care să-şi ceară banii? Nu au nicio bază legală pentru un astfel de demers. Este evident că nu am de unde să plătesc o astfel de sumă”, spunea anul trecut Burlan.
Curtea de Conturi a constatat în raportul de activitate pe anul 2011 şi că fosta SNLO a beneficiat de un ajutor de stat pe care nu l-a cheltuit în totalitate în mod legal, actuala conducere a CE Oltenia, care include fosta SNLO, fiind obligată să recupereze penalităţi, dobânzi şi majorări de întârziere în cuantum de peste trei milioane de lei.
Din 5 mai, Daniel Burlan se judecă cu CEO la Curtea de Apel Craiova, pe litigii de muncă.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here