Cursuri profesionale de final de an, demarate de AJOFM Gorj

1492

Şapte cursuri de formare profesională au fost demarate în luna curentă de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, 196 de gorjeni urmând să participe la acestea.

„Pentru luna decembrie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a demarat un număr de şapte cursuri de formare profesională la care este aşteptată o prezenţă de 28 de persoane per fiecare curs, în total fiind cuprinse 196 de persoane: contabil, lucrător în comerț, coafor, ospătar, cofetar, operator calculator şi inspector resurse umane”, a declarat Ana-Maria Niculescu, directorul adjunct al AJOFM Gorj.Gorjenii, care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, sunt obligaţi să participe la programele de formare profesională oferite şi organizate de AJOFM. Persoanele îndreptăţite pot beneficia de servicii de formare profesională gratuite, o singură dată, pentru fiecare perioadă în care se află în căutarea unui loc de muncă. Înscrierile pentru cursurile de calificare, precum şi orice alte informaţii referitoare la formarea profesională se pot obţine de la sediul AJOFM GORJ din Târgu-Jiu, str. Lt. Col. Dumitru Petrescu, nr. 1 sau de la agenţiile locale şi punctele de lucru din teritoriu. Tot pe parcursul acestei luni, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează un număr de 137 de programe de formare profesională pentru 2.166 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite. Acestea vor fi organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti. Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: lucrător în comerț – 215 persoane, competențe cheie în limba română – 201 persoane, operator introducere validare și prelucrare date – 130 persoane, bucătar – 105 persoane, inspector (referent) resurse umane – 102 persoane, agricultor în culturi vegetale și crescător animale – 96 persoane, lucrător în structuri pentru construcții – 70 persoane, ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație publică – 63 persoane, lucrător în cultura plantelor – 62 persoane, cameristă – 56 persoane. Judeţele în care, în luna decembrie, se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt: București (308 persoane), Mehedinți (161 persoane), Satu Mare (126 persoane), Vrancea (112 persoane), Mureș (106 persoane).
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here