Curăţenia din Târgu-Jiu, supervizată de autorităţi

143

curatenieLuna Curăţeniei a început în forţă în municipiul Târgu-Jiu, unde se efectuează lucrări de vopsitorie, de reparaţii coşuri de gunoaie şi bănci, precum şi toaletări de arbori. De asemenea, societatea care asigură salubrizarea pe raza municipiului, Polaris Târgu-Jiu, se ocupă de conştientizarea populaţiei cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor.

Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, spune că lucrările din cadrul acţiunii Luna Curăţeniei merg bine şi oraşul va fi pregătit pentru întâmpinarea Sărbătorilor Pascale. „Acţiunea de marcaje rutiere merge mai greu pentru că deocamdată nu putem lucra noaptea pentru că încă sunt temperaturi scăzute, dar le executăm pe timpul zilei. Va veni acţiunea cu „Şcoala altfel” şi astfel avem multe solicitări din partea profesorilor de a participa gunoaieîmpreună cu elevii la diferite acţiuni de ecologizare. Tot cu copiii, în acea săptămână, vom executa şi nişte plantări, pentru că în aceste zile urmează să ne sosească o parte din materialul dendrologic, compus din arbori şi arbuşti. Pe 31 martie ca în anii trecuţi vom avea o acţiune de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, fiind o campanie identică cu cele din anii trecuţi, care, la final, va avea o tombolă în urma căreia se vor oferi diverse echipamente electrocasnice. Tot pe 31 martie, avem şi Ora Pământului, acţiune în care, pentru o oră vom stinge iluminatul public în Parcul Central şi în Parcul de la Coloană”, a declarat Ionuţ Jilăveanu.

Cetăţenii, implicaţi în curăţenie

Prezent în cadrul unei conferinţe de presă, Luis Popa, directorul Polaris Târgu-Jiu, societatea care asigură salubrizarea pe raza municipiului, a spus că şi societatea a început propria curăţenie de la 1 martie. „Am început să facem curăţenie pe lângă ţarcurile noastre, pe acele platforme care se găsesc între blocuri, să le vopsim, le sudăm, le reparăm, iar unde este nevoie înlocuim plasa uzată şi chiar punem bitum acolo unde s-a deteriorat. De asemenea, am încheiat un contract cu o spălătorie din Târgu-Jiu şi până la sărbătorile de Paşte ne-am propus să spălăm aproximativ 700 de eurocontainere. La cei care locuiesc la case şi la blocuri, am o rugăminte: le punem la dispoziţie prin închiriere lăzi de 6 metri cubi în care îşi pot depozita resturile care rezultă în urma demolării. Aceste lăzi nu sunt scumpe, preţul lor variind între 80 şi 150 lei. Pe de altă parte, în această perioadă, cei care stau la casă, au început curăţenia prin curte, şi îi rugăm să scoată resturile la poartă în saci, pe lângă pubela de gunoi, preţul fiind acelaşi şi astfel ei nu mai trebuie să arunce aceste deşeuri în locuri nepermise”, a spus directorul Polaris Târgu-Jiu.

Colectarea selectivă, încă o problemă

De asemenea, în zonele periferice ale municipiului, reprezentanţii Polaris, alături de cei ai administraţiei locale, se vor deplasa pentru a instrui cetăţenii de la case cu privire la colectarea selectivă. O astfel de acţiune a fost demarată din luna septembrie a anului trecut. În cadrul ei, au fost împărţiţi din casă în casă circa 64.000 de saci în care oamenii pot colecta selectiv deşeurile menajere. „Totodată, cu Primăria şi Poliţia Locală vom demara o acţiune în cartierele Obreja şi Panduraşul unde sunt cetăţeni de etnie rromă şi unde se ştie că majoritatea se ocupă cu hainele vechi, şi vom încerca să le explicăm, să le scoată la poartă şi să nu le mai ducă pe câmp. Legat de problema boxelor de gunoi din zona blocurilor, precizăm că e de datoria asociaţiilor de proprietari. Acestea trebuie să se pună de comun acord cu locatarii şi să strângă semnături că sunt de acord să închidă acele boxe. După acest lucru, pot face o adresă către noi, şi vom merge să închidem acele boxe fără costuri pentru asociaţiile de proprietari. Noi nu ne putem duce să le închidem de la sine fără acordul proprietarilor. Anul trecut, două asociaţii ne-au solicitat sprijinul şi acum oamenii sunt mulţumiţi”, a precizat Luis Popa.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here