Curăţarea fântânilor îngreunată de amenajări

348
Fântânile arteziene din centrul municipiului Târgu Jiu au fost igienizate din nou ,ieri, de PET-urile aruncate de trecători. Muncitorii de la Direcţia de Servicii Comunale, precum şi cei de la Serviciul de Gospodărie Comunală Târgu Jiu, au efectuat curăţirea fântânilor de pe Bulevardul Victoriei, celor de la sensurile giratorii, precum şi a fântânilor mai vechi amenajate, cele din faţa sediului PNL Gorj.

„Acţiunile de curăţare sunt periodice, dar şi ori de câte ori este nevoie” spunea Ramona Evulescu, purtătoarea de cuvânt a municipalităţii. Administraţia locală roagă cetăţenii să nu mai arunce deşeuri în aceste fântâni pentru a nu le strica frumuseţea şi din respect faţă de natură.

Activitatea lucrătorilor a fost îngreunată atât de căldura sufocantă de afară, cât şi de faptul că munca acestora se mai intersecta cu a celor care se ocupă de lucrările de modernizare din zona centrală a municipiului. Zona CEC-Bank Post, este practic impracticabilă pentru pietoni, precum şi pentru şoferii care nu se mai pot baza pe locurile de parcare pe care le ştiau în acea zonă. Lucrările de modernizare sunt deosebit de complexe şi constau, pe lângă schimbarea pavimentului, realizarea de fântâni arteziene şi de zone cu un specific aparte, şi în înlocuirea reţelelor de utilităţi: conductele de alimentare cu apă, canalizare, gaze etc.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here