Cuplul Băsescu-PDL, lovit de sondaje ca de trăsnet!

378

foto predo 2Pe la noi este o vorbă. Câte bordeie, atâtea obiceiuri. Nici cu firmele ori companiile ce realizează sondajele de opinie politică situaţia nu-i altfel. Acum vreo doi ani, un sondaj Gallup susţinea că unul din doi români dezaprobă modul în care preşedintele îşi exercită atribuţiunile.

Ei bine, cu toate că nici până acum nu s-a aflat dacă alegerile pentru preşedinţie din toamna-iarna lui 2009 au fost sau nu corecte. Dar cu toate voturile măsluite mai ales în străinătate şi, cât s-a putut şi în ţară, sondajul Gallup a fost foarte aproape de adevăr. În susţinerea aserţiunii anterioare aducem aminte o declaraţie a actualului lider PSD, Victor Ponta, pe atunci şeful de campanie electorală al lui Mircea Geoană: „Ai lor au furat mai mult decât ai noştri!”(citat din memorie).

Un alt sondaj, de prin 10 octombrie 2010, al Companiei de Cercetare Sociologică şi Branding(CCSB) anunţa că „Preşedinţia, Parlamentul, Guvernul şi partidele sunt pe ultimele locuri în încrederea populaţiei”. Atunci, preşedinţia avea 17% faţă de 48% în februarie 2009, iar Guvernul 13%. Deloc surprinzător, Justiţia avea 29%!

Înainte de a prezenta şi comenta niţel rezultatele altui sondaj al CCSB, dat publicităţii la începutul lunii februarie, pe când nu se crease şi înregistrase la tribunal Uniunea Social-Liberală, facem precizarea că atât criza cât şi jocurile murdare ale preşedintelui Traian Băsescu şi PDL cu UDMR afectează grav imaginea acestui cuplu dezastruos. Astăzi, după apariţia USL şi, mai ales, după declaraţia lui Kelemen Hunor, succesorul desemnat de Marko Bela la cârma UDMR, picajul Băsescu-PDL pe toboganul puterii ar înregistra cote alarmante! Iar Kelemen Hunor apare cu un interviu pe ediţia on-line a României libere, atât în limba maghiară cât şi tradus în limba română cu titlul: „Maghiarii din România îşi doresc o Ungarie puternică”. Iată că acum putem pricepe bine, de la sursă, de ce se căznesc şi chiar reuşesc cei de la UDMR, cam cu 3,5% în recentul sondaj CCSB, să slăbească România. Au obţinut, meticuloşi cum sunt şi ajutaţi de parlamentarii din Arcul guvernamental, Legea educaţiei, exact cum şi-au dorit, cu învăţarea istoriei şi geografiei României în limba maghiară. Iar până-n vară, Boc şi ai lui, le-a promis o nouă Lege a minorităţilor.

Să revenim la Cuplul Băsescu-PDL. Primul s-a prăbuşit la 13% din încrederea respondenţilor. Continuă să scadă încrederea în preşedinte şi în primul ministru, iar partidul de guvernământ este cotat cu mai puţin de jumătate din procentul sau voturile cu care-a venit la putere. Iar pesimismul a cuprins aproape întreaga populaţie. Ca o curiozitate, fantomaticul Partidul Poporului, condus de eliberatul sau „graţiatul” Dan Diaconescu(pe post de “iepuraş” al PDL!) de către preşedintele Traian Băsescu scade brusc. Nişte aberaţii de sondaje „pe surse” vehiculate de televiziunea prostimii – OTV -, flaşneta PP, dădeau ba 11%, ba 17%, mai an. Acum, PP a scăzut las 5%.

Însuşi cel mai televizat om din România, preşedintele Traian Băsescu, care-i face concurenţă altui făcut scăpat de Justiţie – Gigi Becali, s-a prăbuşit la 13%. În criză de personalităţi, România nu are pe nimeni cu 50% din încrederea populaţiei. Abia ajunge la 46% Mugur Isărescu – Guvernatorul pe viaţă al BNR, Crin Antonescu vreo 41%, cu mult peste cele 27% ale PNL, apoi independentul prof. univ. dr. Sorin Mircea Oprescu – 36% şi Victor Ponta cu 35%. Creşte sensibil încrederea în liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, cotat cu vreo 10% din încrederea respondenţilor.

La partide, cel mai bine se situează PSD – cu 35%, iar cel mai prost UDMR-ul cu 3,5%. De unde şi intenţia Guvernului PreşBăsescu-Boc de a schimba pragul electoral la 3%. Ca să intre şi UDMR-ul în Parlament!

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here