Cupă se bazează duminică pe gorjeni

361

Candidatul ARD pe Colegiul 1 de Deputaţi, Ion Cupă, aşteaptă duminică cetăţenii din zona arondată pentru parlamentare să îşi exercite votul, pentru a trimite în Parlament oameni competenți, curați și bine pregătiți.

“Puterea şi credinţa mea stau în dumneavoastră, gorjenii mei, cei pe care m-am decis să-i reprezint, şi cărora am dovedit că ştiu să le ascult păsurile și să le rezolv problemele. Nu sunt un om politic, nu am mai candidat până acum dar, cu siguranţă, eu vă ştiu mult mai bine decât alţi politicieni de carieră toate necazurile, durerile şi năzuinţele. De-a lungul vremii, am fost solicitat să mă implic, ca specialist, în soluționarea multor probleme din minerit și industria energetică. Da, sunt finanţist, Da, sunt gorjean, Da, sunt devotat sută la sută acestor locuri şi acestor oameni, cărora vreau să le meargă tot mai bine, în acest județ ce trebuie să redevină unul dintre polii de forță ai Economiei României”, transmite Cupă. Acesta subliniază că părinţii săi sunt gorjeni, din Cătunele. “Eu sunt gorjean şi nimic din ce-am trăit în cei 44 de ani de viaţă nu m-a făcut să regret acest lucru, ba dimpotrivă”, a conchis Cupă.
A.Stoica
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here