Cupa Rotary a deschis seria concursurilor de iarnă de la Rânca

758

Sâmbătă, la Rânca, a avut loc prima competiţie sportivă din acest sezon. Este vorba despre Cupa Rotary la schi şi snowboard. Este cel de-al şaselea an când se organizează acest concurs. Au participat peste 50 de persoane, fiecare fiind premiată.

rotary_fotoClubul Rotary a dat startul concursurilor de iarnă din staţiunea montană Rânca. Seria competiţiilor din acest an a fost deschisă de Cupa Rotary la schi şi snowboard. Numărul participanţilor a fost destul de mare.  „Am avut destul de mulţi participanţi, atât la schi, cât şi la snowboard. Au fost de la copii de 5 ani, până la persoane de peste 50 de ani. Cu toţii s-au simţit bine, s-au bucurat de concurs şi au simţit acea emoţie specifică oricărei competiţii de acest gen. Toată lumea a fost premiată. Practic, acesta este scopul acţiunilor organizate aici: promovarea sportului şi a zonei turistice montane”, a menţionat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.

Premii pentru fiecare participant
rotary_foto2Preşedintele Clubului Rotary a confirmat că fiecare participant a primit un premiu, la fel ca şi în anii trecuţi. „În fiecare an se organizează Cupa Rotary la schi. Şi anul acesta am avut o participare numeroasă, fiind peste 50 de persoane înscrise în concurs. Toată lumea a fost bucuroasă; au primit premii, cupe, medalii”, confirmă Liviu Câlniceanu, preşedintele Clubului Rotary.
Câştigătorul marelui premiu, care a urcat pe podium şi la ediţii anterioare ale Cupei Rotary, a spus că s-a simţit foarte bine. Despre pârtie, el a menţionat că a fost bine amenajată, fiind „execelentă pentru un concurs de schi”.
Organizatorii Cupei Rotary au avut inspiraţia de a alege data de 15 februarie pentru desfăşurarea competiţie, condiţiile atmosferice fiind optime, iar pârtia prezentându-se excelent pentru schi. Acesta este doar începutul; în următoarea perioadă vor mai fi organizate şi alte concursuri specifice sezonului.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.