Cupa Gorjului-Acasă la Brâncuși îi aduce la Rânca pe cunoscuții piloți Leu, Oțil, Hora și Andronic

1486

Până în prezent, pentru Campionatul Național de Viteză în Coastă-Cupa Gorjului ,,Acasă la Brâncuși”, etapa a VII-a, ce se va desfășura în perioada 31 august-1 septembrie la Rânca” s-au înscris 86 de echipaje. Cunoscuții Dani Oțil, Mihai Leu, Lucian Hora și Paul Andronic sunt printre participanții la evenimentul de la finalul acestei luni din stațiunea montană gorjeană. Organizatorul competiției este Autocorex Târgu-Jiu, membru al Federației Române de Autobilism Sportiv.

 Constantin Ciufrilă, organizatorul competiției Cupa Gorjului, susține că lista participanților la competiție rămâne încă deschisă, deja cam 90 de piloți, inclusiv cei patru deschizători, fiind înscriși la concursul ce se va desfășura la Rânca. La eveniment sunt invitate oficialități locale și județene, adică primarii din Baia de Fier și Novaci, președintele CJ Gorj și noul prefect al județului. Competiția se va desfășura pe DN67C Novaci-Rânca, tronson ce va fi închis circulației pe perioada competiției.

Piloții își vor încerca forța mașinilor pe un tronson de peste 5000 de m, cu o pantă maximă de 12% și o diferență de nivel de 342 m. Taxa de înscriere per etapă este de 180 de euro pentru debutant și 100 euro pentru juniori. Pentru echipe, cele de doi costă înscrierea 50 euro, de trei 75 euro și de patru piloți 100 de euro.

În continuarea facilităților oferite de FRAS celor care aleg să se înscrie EXCLUSIV la categoria Dacia Revival, taxa de înscriere percepută de ACS AUTOCOREX este de 100 euro. În cazul în care un concurent solicită și înscrierea la Categoria Autovehiculelor Istorice, taxa de înscriere este de 180 euro.

Participanţii vor fi asiguraţi pe durata competiţiei de o asigurare de răspundere civilă faţă de terţi în valoare de 100 000 de lei, care este valabilă începând cu recunoasterile cronometrate şi încetează odată cu terminarea competiţiei, retragerea, descalificarea sau excluderea pilotului.
A.STOICA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.