Edilul liberal Dumitru Vulpe are deja un candidat redutabil la scaunul de primar. Este vorba despre şeful organizaţiei PRM Cîlnic, Constantin(Doru) Ghighilan, cumnatul liderului de sindicat “Energia” din cadrul Complexului Energetic Rovinari. Ghighilan are în jur de 44 de ani, şi este membru al PRM de mai bine de un an de zile.
Cumnatul acestuia, Constantin Mitrescu, a fost până în 2007 vicepreşedinte al PRM Gorj, în momentul în care a devenit lider de sindicat renunţând la apartenenţa politică. Pe parcurs s-a înscris însă în PDL Gorj, dar se vehiculează că a plecat şi din rândurile acestui partid, nemulţumit de schimbările de la vârful organizaţiei. Ghighilan este însă apreciat de politicienii din zonă care au încercat, dar fără succes, să îl “curteze”, vrând să se folosească de capitalul electoral înregistrat de peremist.
A.S.