Cum vor fi impozitate pensiile speciale!

1239

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că reprezentanţii Comisiei Europene au transmis punctul lor de vedere asupra pensiilor speciale, iar acum urmează ca Ministerul Justiţiei să înainteze modificările la legea pensiilor, în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale. În total, taxarea va fi de 20%, plafon agreat cu Comisia Europeană.Guvernul e presat să vină cu o formă finală a legii pensiilor speciale, în acord cu decizia CCR, pentru a nu pierde aproape 1,5 miliarde de euro din următoarea tranșă PNRR. În acest context, e posibil ca una dintre modificări să prevadă introducerea unui impozit de 20%, după cum a dat de înțeles premierul Marcel Ciolacu. Șeful Guvernului a precizat, însă, că va exista și un plafon.

Întrebat dacă va exista o impozitare de 20% a pensiilor speciale, şeful Executivului a explicat că acum există o impozitare de 10%, iar Ministerul Muncii a convenit cu reprezentanţii CE introducerea a încă 10%.

„Deci nu e 20, este 10. Am lămurit acest lucru. Dar ştiţi că am convenit şi un plafon, pensia medie netă. Peste acest plafon se vor introduce 10%”, a completat șeful Guvernului.

„Au trimis care este părerea dânşilor (reprezentanţii Comisiei Europene – n.r.) şi în acest moment Ministerul Justiţiei urmează să înainteze modificările la legea pensiilor, în concordanţă cu decizia CCR”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Premierul dă de înțeles că ar putea fi impozitate doar sumele care nu provin din contribuții, adică ce e susținut în acest moment de la bugetul de stat.

Şeful Guvernului a mai spus că „sunt foarte multe persoane, atunci când am intrat în NATO, care au ieşit la pensie”.

„Ştiţi foarte bine, practic în dictaturile comuniste nu exista contribuţie, nici la Armată, nici la Poliţie şi este incorect dacă nu am fi negociat acest plafon”, a mai precizat Ciolacu.

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercurea trecută, la Interviurile Digi24.ro, că Guvernul e presat de timp și trebuie să vină cu o formă finală, pentru a nu pierde 1,4 miliarde de euro din următoarea tranșă PNRR.

1 COMENTARIU

  1. Ciolacu ăsta are o șmecherie de hoțoman în el precum cei mai versati nomenclaturiști. Vorbește fără să spună nimic. La trei cuvinte , două sunt minciuni. Dragnea era mic copil pe lângă acest nebărbierit. Cu toată șmecheria, minciunile și bla, bla, bla ul lui la alegeri nu vor face 1 5% . Vor avea o surpriză de o să-și dea cu tesla in co..e.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.