Cum va fi vremea de Moș Nicolae

400

În Oltenia, în cea mai mare parte a timpului, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit. Doar valorile nocturne din perioada 5-11 decembrie vor fi în jurul celor specifice perioadei. În această săptămână se vor înregistra, în medie, maxime cuprinse între 3 și 7 grade și minime între -6 și 3 grade. Pe parcursul săptămânii viitoare, în medie, temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 6 grade, iar temperaturile minime între -3 și -1 grad. Vor fi posibile precipitații în cea mai mare parte a timpului, în general slabe cantitativ. Probabilitatea de semnalare a acestora va fi mai mare în intervalele 28-29 noiembrie, 1-2 decembrie și 6-10 decembrie.

La munte, vremea va fi mult mai rece decât în mod obișnuit, în această perioadă. Pe întreg intervalul, valorile termice vor fi negative, atât în cursul nopților cât și în cursul zilelor, mai scăzute în prima săptămână când, în medie, maximele se vor încadra între -4 și -8 grade, iar minimele între -13 și -6 grade. În cea de-a doua săptămână vor fi valori ale temperaturilor maxime de -3…-2 grade, iar cele minime se vor situa în jur de -6 grade. În cea mai mare parte a timpului va ninge, iar ninsorile pot fi mai consistente, cel mai probabil, în perioadele 1-3 decembrie și 5-11 decembrie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here