Lista Partidului Social Democrat pentru alegerile parlamentare va conține doar candidații care au trecut de anumite criterii. Este anunțul făcut de Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD.„Le vom discuta luni (n.r. criteriile) şi după aceea le vom face publice, pentru că mi se pare normal – transparenţa va fi unul dintre lucrurile pe care o să încerc să-l aduc în cadrul Consiliului Naţional şi în cadrul partidului. Sunt foarte multe criterii care sunt legate de competenţe, de compatibilitatea cu comisiile parlamentare, de transparenţa activităţii lui, de integritate şi ceea ce îşi doreşte noul PSD, să spunem aşa, de la oamenii pe care îi va reprezenta în funcţii publice în viitor. Încercăm să construim criterii obiective cât se poate, pentru a elimina subiectivismul sau autoritarismul pe care l-am avut câteodată în partid şi care ne-a adus deservicii foarte mult”, a declarat Vasile Dîncu.Întrebat dacă cei care au pierdut alegerile locale se vor regăsi pe lista de la parlamentare, Dîncu a spus: „Contează cum ai pierdut, contează de ce ai pierdut, contează în ce situaţie s-a întâmplat acest lucru, contează şi ceea ce ai ca istorie personală sau ca istorie politică, ca biografie politică. Toate acestea sunt lucruri care se discută şi vor fi luate în calcul. Nu poţi să pui şabloane şi să hotărăşti destinul unor oameni doar pe baza unor criterii care sunt exterioare să spunem câteodată voinţei sau activităţii lui”.Și din Gorj se așteaptă luarea unor decizii în privința alegerilor parlamentare. Unul dintre primarii PSD, care și-a recâștigat mandatul cu aproape 85% din voturi, cere ca pe listă să fie promovați oameni noi.
Avertisment: Să nu fim conservatori, căci vom pierde!
„Mă aștept ca alegerile parlamentare să fie câștigate de PSD la Gorj. Pe mine mă interesează oamenii. Dacă vom merge în aceeași direcție ca și până acum, vom pierde și la Gorj. Vedeți că suntem deja la limita județelor roșii. Trebuie să ne schimbăm conceptul. Să nu fim conservatori, căci vom pierde. Merg pe ideea că trebuie promovați oameni noi”, a spus primarul din Cătunele, Florinel Țuilă, la un post local de radio. În plus, primarul din Cătunele, un apropiat al omului de afaceri Ion Iordache, a precizat că va susține „oameni” și nu „partide-mamut” la alegerile din decembrie. „Sunt bun prieten cu Iordache, cred în concepțiile lui. Îl susțin pe domnul Weber, că e un om nou, cu o viziune nouă, și pe domnul Cosmin Popescu. În rest nu pot să spun pe cine susțin, susțin oameni și nu susțin partide-mamut. Probabil că ați înțeles ceva din acest mesaj”, a mai adăugat Țuilă. Iordache va deschide lista PNL la Senat. Rămâne de văzut dacă PSD va mai merge pe mâna actualului senator Florin Cârciumaru.
I.I.