Cum și-au împărțit partidele susținerea pentru viitorii membri ai Directoratului CEO! Iată lista cu cei care își doresc indemnizația de 24.000 de lei!

3577

Complexul Energetic Oltenia este în plin proces de restructurare, cu un calendar de închidere de capacități miniere și energetice și reducerea numărului de personal asumat de statul român, prin Ministerul Energiei, cu Comisia Europeană și trecerea în rezervă, de la 1 ianuarie 2026, a trei grupuri energetice și tot atâtea exploatări de lignit. Practic, în contextul în care nicio altă investiție în capacități de producere de energie din surse regenerabile nu a demarat și e tot mai clar că nici cele opt parcuri fotovoltaice și cu atât mai puțin cele două grupuri pe gaze naturale nu vor fi puse în funcțiune la termen, compania energetică devine precum un muribund ținut la aparate de Sistemul Energetic Național. În aceste condiții, aproape 30 de persoane, angajați ai companiei, ai altor societăți care nu au legătură cu sectorul energetic, unii care nu îndeplinesc nici măcar condițiile de vechime în studii, dar aflați în siajul unor lideri politici sau au luat pur și simplu ,,lumină” de la partid, ori de la personaje influente din politică, s-au înscris la selecția pentru cele cinci posturi din Directoratul CEO. Indemnizația unui membru în organismul de conducere este de 24.000 de lei, net, lunar, așa că pentru această sumă, cu toții și-au etalat veleitățile în fața expertului independent în resurse umane la interviul preliminar pentru stabilirea gradului de îndeplinire al criteriilor minime de selecție stabilite.

Jurnaliștii Gorjeanul au intrat în posesia listei complete cu cei care își doresc unul din cele cinci posturi din Directoratul CEO, dar și de la ce partid au luat ,,lumină”, înainte de a se înscrie la selecția organizată de expertul independent în resurse umane, ARC Consulting SRL, și girată de Consiliului de Supraveghere al companiei energetice, prin Comitetul de Nominalizare și Remunerare.
Printre cei înscriși la selecție sunt membri ai filialelor județele ale PNL, PSD și AUR, cu sau fără funcții de conducere în organizațiile politice.
Astfel, liberalii îi susțin pe Daniel Burlan, fost președinte al Directoratului CEO, actual director al Direcției Ofertare – Vânzare și Constantin Popescu, membru în Directoratul companiei energetice, ambii membri în Biroul Politic Județean al PNL Gorj.
Tot cu susținere liberală sunt și Daniel Pităroiu (PNL Filiași), fostul ”șef al banilor” din CEO, aflat, până recent, în poziția de consilier al Directoratului, Cătălin Stănculescu, directorul Direcției Energie, Emanoil Dragomirescu, șef serviciu, fost director comercial al companiei, Valentin Tatomir, directorul Direcției Resurse Umane și Ion Neamțu, șef departament.
Tot cu proptea politică liberală s-a înscris la selecție și mehedințeanul Cristian Iulian Bosoancă, director de cabinet în Ministerul Energiei, membru în Comisia de arbitraj a PNL, omul fostului ministru al Energiei, Virgil Popescu. Social-democrații îi susțin pentru posturile din Directoratul CEO pe Constantin Ștefan, fost secretar de stat în Ministerul Energiei, Ion Bălășoiu, membru în Directoratul companiei, Gabriel Giorgi, director al Medserv Min SA, Mihai Istrate, fost subprefect al județului Gorj, Șerban Predescu, fost membru în Consiliul de Supraveghere al CEO și Silviu Pîrvuțoiu, director tehnic al Transloc SA.
Ionuț Predoiu, șef birou în cadrul CEO, membru al AUR Gorj, vizează și el un loc în Directorat.
Alți câțiva pretendenți la statutul de membru în Directorat au o situație politică neclară: Gabriel Ionel Chirculescu, șef departament în CEO, Marius Bosnari, șef departament, Dumitru Mocioi, șef departament, fost Director Comercial, Adrian Petrescu, Serviciul Proiecte Complexe (a lucrat la Planul de restructurare în echipa Lăcrămioarei Deaconu), Gabriel Gârjoabă, fost director Minprest Serv SA, Ion Tița, șef serviciu, Vasile Viorel, șef birou, Lucian Paul Făget, director Direcția Management Riscuri și Management Integrat, Cătălin Călinoiu (!?) și Dan Iulius Plaveti, actualul președinte al Directoratului.
Tot o situație politică destul de confuză are și Cosmin Constantin Trufelea, membru în Directorat, membru în BPJ al PNL, dar cu ascendent în PSD.
Aceștia au susținut, la finele săptămânii trecute, interviul preliminar pentru stabilirea gradului de îndeplinire al criteriilor minime de selecție stabilite, parte a etapei I de selecție și, cei care vor fi declarați ”admis”, urmează să susțină, peste două săptămâni, un test online, interviu.
Pentru trei posturi din Directorat se cer studii în domeniul ştiinţelor inginereşti, economice, sociale, juridice, pentru un post studii de inginerie electrică/ inginerie energetică inginerie geologică/ mine, petrol şi gaze/ inginerie mecanică, iar pentru altul studii economice, precum și experiență profesională relevantă de minimum 5 ani în funcții de conducere în specialitatea studiilor pentru toate cele cinci posturi.
Claudiu Matei

3 COMENTARII

  1. Cam asta mai ramas ,sa se bata pe bani pe care nu ii merita dar ii vor lua. Distrugerea CEO cu conducere politica este pe drumul cel bun , nu vamai ramane nimic. 24000 lei/una pentru ce? ce au facut acesti oameni pentru sectprul energetic si mai ales pentru CEO ? intrebari retorice la care nu va raspunde nimeni.

  2. Directori si supraveghetori sa aiba CEO,ce mai conteaza cantitatea de carbune si energie electrica.Iordache a cautat sa-si angajeze toti incompetentii sustinatori ai lui si lipitori de afise.Oare daca vrea sa le dea de lucru dece nu-i angajaza la propria firma???

  3. ASTA NE ARATQ FOARTE CLAR ,DE CE ROMANIA ESTE UN STAT ESUAT . TRAFIC DE INFLUENTA LA NIVEL INALT,INCOMPETENTA SI CORUPTIE. DUPA 34 DE ANI DE HOTIE ,DE LA ASA ZISA REVOLUTIE CONFISCATA SI DOVEDITA DE FSN,ACTUALUL PSD,NE INTREBAM ,DE CE DOAMNE TARA ASTA FRUMOASA A AJUNS PE MANA ACESTOR TICALOSI ? TOTUL E PRAF IN TARA ASTA. RASPUNSUL IL VEDEM SI IL SIMTIM PE PIELEA NOASTRA ZI DE ZI. NE-A AJUNS CUTITUL LA OS BLESTEMATILOR ! NE VREM TARA INAPOI ,PENTTU ROMANI ,NU PENTEU HOTIILE SI TICALOSIILE VOASTRE ,BLESTEMATILOR !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here