Cum să reduci factura la încălzire

387
calorifer1Repartitoarele individuale şi robinetele termostatice sunt eficiente atunci când sunt neacoperite, iar ferestrele sunt închise. Montarea repartitoarelor individuale şi utilizarea corectă a acestora poate reduce costurile lunare ale unei familii cu energia termică cu peste 30%.

Acesta este primul lucru pe care îl pot face românii, fără a mai aştepta investiţiile autorităţilor locale în reabilitarea sistemului de încălzire.

„Instalarea de repartitoare de costuri şi de robinete termostatice este cea mai ieftină formă de economisire a energiei. Într-un an şi jumătate – doi, banii sunt înapoi în buzunar”, a declarat Petco Uzunov, directorul Techem România, unul dintre furnizorii de echipamente şi servicii în domeniul energiei. El susţine că, prin contorizarea individuală, oamenii devin astfel mai atenţi cu factura lor. Uzunov le recomandă utilizatorilor ca, în perioadele în care aerisesc încăperile, să închidă robinetul termostatic, căci vor înregistra consumuri mai mari cu 10%-15%. Cum se explică asta? Când senzorul robinetului va „simţi” aerul rece, va permite creşterea temperaturii din radiator. „Astfel, căldura mai multă va fi înregistrată de repartitor, dar ea se pierde pe fereastră”, a explicat oficialul Techem. Totodată, este bine ca temperatura din încăperi să fie reglată prin robinetul termostatic în funcţie de tipul camerei. Ar trebui încălzite mai mult camera de zi şi baia, iar bucătăria, holul sau dormitorul mai puţin. „Orice grad de temperatură redus în încăpere înseamnă 6% economie la consum”, afirmă Uzunov.El mai spune că robinetele şi repartitoarele nu trebuie acoperite, deoarece împiedică funcţionarea corectă a senzorilor. „Apăruse ideea de fraudare a repartitorului prin acoperirea cu un prosop umed. E o greşeală: în primul rând, pentru că poţi să îl strici şi, apoi, echipamentul va trece la funcţionarea cu un singur senzor, cel care măsoară temperatura radiatorului, şi va înregistra mai multe unităţi”, spune Uzunov. În România, gradul de contorizare individuală se ridică la aproximativ 46%, comparativ cu Germania, de pildă, unde procentul este de aproape 100%.
Nici în regiune nu stăm mai bine: Bulgaria are 95% din apartamentele racordate la sistemele centralizate de încălzire.
Cu 27%, Ungaria este în urma noastră, dar statul a început un program guvernamental pentru modernizarea sistemului de încălzire în clădirile multietajate, care prevede inclusiv contorizarea individuală. În România există legislaţie care prevedea obligativitatea montării de repartitoare până în septembrie 2009, însă prevederile nu s-au aplicat. În acest moment, guvernul nu mai are nicio strategie în domeniu.
Selecţie realizată de DANIELA SCAFEŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here