Cum să organizezi o vacanță cu buget redus

792

Cu postările amețitoare care te îmbie zilnic pe rețelele de socializare este greu să nu-ți imaginezi cum ar trebui să arate următoarea călătorie. Dacǎ încă nu ți-ai plănuit-o, este momentul să faci acest lucru. Începe prin a-ți verifica numărul zilelor de concediu de care dispui și fă-ți un plan. Deși pare complicat să faci asta, mai jos găsești câteva sfaturi pentru a avea o vacanță cu buget redus.

  1. Stabilește câți bani vrei să cheltuiești

Pentru început, stabilește bugetul și limitele cheltuielilor pe care ești dispus să le aloci pentru transport, cazare, mâncare și diferite activități. Însă, înainte de a-l seta, hotărăște dacă vacanța are loc în țară sau peste hotare. O vacanță în țara poate fi mai puțin costisitoare decât una în străinătate, mai ales dacă te îndrepți către o pensiune sau cabană.

Flexibilitatea în privința datelor de călătorie, rezervarea zborurilor și a biletelor din timp și căutarea unei oferte la agențiile de turism pot ajuta la economisirea banilor. De asemenea, cu ajutorul unor depozite la termen, poți avea banii din timp și îi poți scoate oricând găsești o oportunitate de nerefuzat.

  1. Setează datele

Dacă ai stabilit locația și bugetul, poți programa datele pentru vacanță. Ține minte că prețul călătoriei ar putea varia în funcție de lună și chiar de zilele săptămânii, de aceea flexibilitatea te ajută să reduci din costuri. De exemplu, în lunile de vară,  când copiii nu mai sunt la școală, prețurile cresc vertiginos spre deosebire de toamnă când cei mici și cei mari își reiau activitățile uzuale.

  1. Fă rezervările necesare

Imediat ce ce ai ales datele, dacă ai un cont online, este timpul potrivit să cumperi biletele de avion și să rezervi locul în care vei sta. Nu uita să compari prețul biletelor de avion de la diferite companii și ia în calcul și orele de zbor. În privința cazării, dacă ai un buget mai mic, optează pentru o pensiune. Înainte de decizia finală, mai ia în calcul și citirea recenziilor despre fiecare opțiune pusă pe listă.

Ca sfat, nu aștepta până în ultimul moment să faci rezervările, pentru că prețurile biletelor de avion și ale camerelor de hotel tind să crească cu cât te apropii mai mult de datele de plecare.

  1. Caută oferte pentru activități

Dacă ai găsit oferte bune pentru achiziționarea biletelor de zbor și cazării, caută să obții reduceri și pentru diferite activități la care ai putea participa acolo. Interesează-te din timp dacă poți să beneficiezi de discount la muzee, parcuri de distracții sau dacă există  „happy hour“  la anumite restaurante.

În plus, poți folosi mijloacele de transport în comun, în locul taxi-ului, sau, dacă nu sunt distanțe foarte lungi de parcurs, mergi pe jos. Astfel, poți să descoperi locuri frumoase, care nu sunt atât de promovate și bonus, te ajută să te menții în formă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here