După cum merge societatea românească de 30 de ani încoace, se poate spune fără a greși că am obținut ca popor puține câștiguri în ale democrației, în schimb multă dezamăgire și o stare de rău. Este percepția existenței și memoriei sociale a marii majorități a populației, practic efectul acestei grile a realității, emanând sentimente negative față de cei ce ,,în numele legilor nedreptății” își bat joc de țară și de acest popor, omoară sănătatea și valorile naționale ale României. Ei sunt, deopotrivă, conducătorii, guvernanții, parlamentarii și politrucii corupți, distrugători de țară și neam.
Doamne, și câtă dreptate avea Mihai Eminescu care satiriza, într-un moment de revoltă, dar și de inspirație creativă, proastele moravuri politice de la acele vremuri, evocând cinstea și faptele marelui domnitor, Vlad Țepeș: ,,Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei / Să-i împarți în două cete; în smintiți și în mișei / Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni / Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!”. Într-adevăr, de-a lungul existenței noastre ca popor au existat în dese rânduri, cârmuitori și șlehte din cercurile de putere și nu numai, care făceau tot felul de abuzuri și nedreptăți reprobabile, nemulțumind norodul, chiar și mai grav își trădau țara pentru privilegii și interese meschine. Așa se și explică că de la Burebista și până aproape de zilele noastre, conducătorii de genă autohtonă, vrednici și iubitori de țară (cnezi, voievozi, domnitori, șefi de stat) au sfârșit tragic din pricina făcătorilor de rele, care s-au vândut și s-au dat de partea vrăjmașilor veniți de aiurea pe pământ românesc. Și iată, că după milenii și secole, România retrăiește în mare parte amarul acelor vremuri, paradoxal, trădându-ne conducătorii de viță românească pentru a ne lăsa să fim umiliți și tratați ca niște chiriași și slugi la noi acasă de către străini și de o serie de indivizi, urmași ai altor etnii pripășite pe aici, în multe cazuri sub amenințarea săbiilor dușmane cotropitoare.
Și pentru că, dincolo de mit și legendă trebuie să primeze adevărul istoric, să ne permitem a aduce în conștiința românilor personalitatea marelui voievod muntean – un remarcabil conducător și comandant militar, un simbol al luptei pentru neatârnarea țării sale, al dreptății și curajului neînfricat pentru neamul lui românesc. Iar dacă a folosit prea mult arma de osândă, ceea ce avea să-i aducă și faimă, de acum bine cunoscută, este de înțeles pentru că la acele vremuri tulburi și grele pentru țara lui, a îndreptat-o împotriva trădătorilor, tâlharilor, ticăloșilor de tot felul și turcilor cotropitori. Iar dacă Mihai Eminescu îl considera ca pe un strașnic împărțitor de dreptate pentru neamul său, Nicolae Bălcescu îl așeza în galeria celor mai mari generali ai acelor timpuri istorice. Pentru că, încadrându-ne cronologic, Vlad Țepeș, fiu al lui Vlad Dracul, a fost domn al Țării Românești în anii 1456-1462 și în 1476 (domnie foarte scurtă, de două luni – oct./ decembrie 1448), s-a remarcat a fi fost un neînduplecat adept al unei domnii autoritare, în primul rând pentru a înfrânge tendințele anarhice ale marii boierimi (găsim vreo asemănare din vremurile noastre?), după cum, fiind primul domnitor care a recrutat sistematic țărani în oastea sa, s-a angajat în aprige războaie cu turcii, refuzând de fiecare dată să le platească haraciul și multe alte obligații impuse de către marii sultani. Avea să treacă și prin alte momente de cumpănă, între altele și în urma uneltirii sașilor din Transilvania (oare de ce?!), când a fost arestat și închis chiar de către fostul său aliat Matei Corvin, în anul 1462 și eliberat abia în 1475, revenind pentru scurt timp la tronul Țării Românești în 1476, cu sprijinul lui Ștefan cel Mare. Din păcate, vrednicul și viteazul domnitor cade iarăși pradă, ca urmare a uneltirilor de la Curtea regală a Corvineștilor, puse la cale de această dată de către boierii trădători munteni, la înțelegere cu negustorii sași și complotiștii nobilimii maghiare (vreo asemănare peste timp cu cei care trădează și în zilele noastre interesele României?!), fiind întemnițat în închisoare, la Buda. Ulterior avea să fie asasinat mișelește (decembrie1476) de către o grupare de boieri trădători în taină întelegere cu turcii, chiar în momentele în care ajuns din nou domnitorul Țării Românești, se pregătea să reînceapă războiul de eliberare contra turcilor cotropitori. O lungă perioadă de timp s-a crezut că trupul său (capul fiindu-i trimis sultanului) a fost îngropat la mânăstirea Snagov. Ulterior și nu întâmplător a apărut și ipoteza că Vlad Țepeș ar fi înmormântat într-un cimitir la Neapole, în Italia, deoarece fiica sa, Maria Balsa care își doarme acolo somnul de veci, pe când era în viață și-ar fi răscumpărat tatăl după ce fusese făcut prizonier de turci în 1476. Facem precizarea că, prin căsătorie, Maria Balsa se stabilise în Italia și unde soțul său, Matteo Perillo devenise slujbaș la curtea regală napolitană. Dar să sperăm că până la urmă, atât istoricii români, cât și italieni vor reuși să lămurească această dilemă legată de mormântul marelui voievod român, rămânând, în primul rând, importantă pentru noi strălucita sa domnie. Pentru că, din perspectivele timpului, Vlad Țepeș a însemnat pentru Țara Românească conducătorul care, dincolo de biruințele contra puterii otomane (vezi – Nicopole, Turnu, Giurgiu, Târgoviște), a reușit să aducă o perioadă de prosperitate, în special prin protejarea comerțului autohton și dezvoltarea orașelor, întărindu-le cu cetăți, după cum a adus liniște în țară, punând capăt certurilor și nedreptăților boierești, șamd. Poate și de aceea, iubitor de cinste și dreptate, de neam și de țară, Vlad Țepeș, așa cum mai spuneam a fost necruțător cu dușmanii și cu cei ce tulburau rânduielile domniei, de unde și această hiperbolizare a unor falși istorici care i-au exagerat cruzimea, legându-l și de Dracula. Iar dacă a ordonat astfel de pedepse, ele aveau întotdeauna o rațiune la acele vremuri deosebit de grele pentru țara sa, rostul acestora servind bunăoară ca exemplu pentru cei care, deopotrivă, îndrăzneau să atenteze la independența Țărilor Românești, și pentru cei ce își trădau poporul, pentru cei necinstiți și ticăloși cu neamul său românesc. Așadar, o succintă prezentare și evocare privind doar asupra unei singure figuri importante ale istoriei noastre naționale, dar care are încă o strânsă legătură printr-un arc peste timp cu ceea ce se întâmplă, din păcate, în România la acest început de sec. XXI. Cu atât mai mult cu cât puteam să ne oprim ca exemple de românism autentic la oricare dintre marii noștri voievozi și care au sfârșit la fel de tragic, pentru singurul motiv că și-au iubit glia strămoșească, luptând pentru apărarea ei atât cu vrăjmașii din afară, cât și cu trădătorii hrăpăreți din interior, care și-au vândut țara și neamul pentru mârșave interese. De unde întrebarea firească și anume, ce vină au avut, dintre mulți alți eroi ai neamului românesc: Decebal, Ioan-Vodă cel Viteaz, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Horia, Cloșca și Crișan, Avram Iancu, Alex. I. Cuza, generația pașoptiștilor și a martirilor de la 1918, I. Antonescu și N. Ceaușescu, fiind executați mișelește de către călăii de viță străină și românească, doar pentru că și-au iubit țara și poporul, luptând din răsputeri pentru independența națională și unitatea de neam, pentru o Românie demnă, mai dreaptă și un viitor mai bun? De ce, oare, noi, românii nu vrem să scăpăm de acest obicei sinistru, sinucigaș, care de-a lungul timpului ne-a apăstat ca un blestem existența, omorându-ne conducătorii din sângele nostru strămoșesc, pentru a ne lăsa, adeseori la îndemâna șiretlicurilor altor pretendenți și exponenți de putere, la origini proveniți din alte etnii și care nu au făcut altceva decât să umilească și să îngenuncheze poporul român pentru interesele lor murdare și a celor din afara țării, de secole provocându- ne atâtea necazuri și suferințe, dar niciodată o ,,Românie normală, a lucrului bine făcut? Și după cum, din păcate, se poate constata și astăzi, când rânduielile în țară continuă să mearga pe dos asistând cu o mare îngrijorare și la modul în care ne vom îndrepta și după aceste alegeri prezidențiale. Un proces aproape eșuat, întrucât dintre cei 14 candidați în cursa pentru Cotroceni, dacă 2-3 dintre ei pot deveni prezidențiabili viabili pentru cea mai înaltă demnitate și funcție în statul român. Iar când facem astfel de afirmații pornim, fără îndoială, de la nevoia de a se înțelege și a fi aplicate cât mai corect îndatoririle prezidențiale, cu atât mai mult de la realitățile deloc fericite ale României ultimilor 30 de ani încoace. Or, plecând de la ceea ce înseamnă corectitudine și ținută morală, înțelepciune și echilibru, unitate națională și justiție socială, proiecte și programe temeinice pentru țară și îmbunătățirea traiului de zi cu zi al românilor, etc, se vede treaba, așa după cum s-a desfășurat până acum campania electorală, că aproape toți candidații nu sunt reprezentabili și cu alură de președinte al României. Și aici nu putem să trecem cu vederea mandatul eșuat al încă actualui președinte, K.W. Iohannis, care în loc de ,,România lucrului bine făcut”, timp de cinci ani nu a făcut altceva decât să-i jignească și să-i dezbine pe români, să huzurească și să ofere pe tavă străinilor, sub umbrela U.E, tot ceea ce ar fi trebuit să însemne și să facă din România o țară prosperă, demnă și de invidiat. Și în continuare, din aceleași motive lesne de înțeles, asistăm la tot felul de jocuri murdare și sondaje mincinoase în favoarea aceluiași personaj de proastă reputație pentru țară, de această dată într-un al doilea demers pentru câștigarea alegerilor, folosindu-se într-un mod caraghios de sloganul ,,o Românie normală”(?!). Or personal, stau și mă întreb adeseori, când vor înțelege ,,boborenii” noștri că a-ți alege președintele înseamnă un lider adevărat, să fie bun, să-și iubească țara și poporul, făcându-le bine chiar și dacă este nevoie de multă muncă, efort și sacrificii. Adică exact ceea ce nu a făcut și nici nu va face K.W. Iohannis. Cu atât mai mult cu cât, nu este tipul de conducător care să-i adune pe toți românii în jurul său, dimpotrivă le întoarce spatele, îi instigă și-i dezbină într-o permanentă campanie imorală și neconstituțională desfășurată partinic și agresiv, sub flamură șifonată a unui anumit și singure formațiuni politice. Dar în ambele sensuri, cu protecție mârșavă din partea unor structuri secrete antiromânești. Altfel, ce să mai înțelegi și cum se explica ca în această campanie prezidențială ,,guru” Iohannis nu s-a omorât cu firea să vină în fața poporului, măcar la un interviu său la o confruntare mediatică, pentru ne vorbi despre minunățiile din timpul primului său mandat de președinte, așijderea despre alte grozăvii ce și le-a propus pentru viitorul mandat?! Dar, așa cum arata sondajele, nu-i bai pentru că boborenii “îl iubesc”, îl aplaudă și-l votează. Doamne, naivă, nefericită si tristă națiune! În rest, doar bunul Dumnezeu cu mila sa de vreme ce românii sunt mereu mințiți și păcăliți de tot felul de aventurieri politici și parcă nici nu vor să-și regasească luciditatea atunci când interesele țării le-o cer. Și cât de apăsat și cu durere în suflet spunea cândva marele cărturar Octavian Paler, anume că: ,,România este o țară jefuită, e o țară prădată! E o haită de lupi și dinăuntru și din afară care în complicitate fură tot ce se mai poate în România. Eu mă întreb cum de mai există România”? Eventual, cu voia și mintea de pe urmă a celor care vor merge la vot, poate că îi va surâde și acestei țări alegerea unui președinte cu adevărat reprezentativ și bun român, chiar dacă pentru majoritatea celor rămași în cursa pentru Cotroceni pălăria le este prea mare pentru a deveni prezidențiabili. Speranțe, resemnare, sau din nevoia de optimism simțim obligația de a merge mai departe, dând mandat prin votul nostru celui mai credibil lider, capabil să strângă în jurul său și la aceeași masă pe toți cetățenii României. Pentru că laolaltă să mișcăm în bine rânduielile în țară și mai ales cu gânduri bune pentru viitor, în deplină armonie și unitate națională. Altfel, ,,Cum de nu vii tu, Țepeș doamne…”, ocrotindu-i pe români… DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!
Prof. VASILE IROD
