Cum îngrijeşti părul vopsit?

712
par vopsitCând se intervine în mod agresiv asupra culorii, structura părului are de suferit. La suprafaţă, firul de păr este acoperit de cuticule, formaţiuni care sunt dispuse una peste cealaltă, asemenea solzilor de peşte. Cercetătorii au descoperit că peste aceşti solzişori se află un alt strat protector, care împiedică pătrunderea apei în firul de păr şi afectarea structurii chimice a acestuia. Acest strat este format dintr-un acid gras, numit „stratul F”. Acidul conferă părului caracter hidrofob (nu absoarbe apa) şi contribuie la fineţea naturală şi textura netedă ale acestuia. Atunci când părul este vopsit cu coloranţi permanenţi, stratul F este îndepărtat ireversibil, iar părul devine hidrofil (absoarbe apa). Din acest motiv, de câte ori te vopseşti, simţi că ai părul aspru şi că e predispus la rupere.Folosirea produselor special concepute pentru părul vopsit te ajută să îi păstrezi o structură cât mai sănătoasă, astfel încât părul tău să fie mătăsos, strălucitor şi rezistent.

„Dacă avem părul vopsit, vom opta pentru produse special destinate acestui tip de păr şi care de obicei conţin o cantitate mai mare de balsam şi silicon, care acţionează ca un manşon în jurul firului de păr, împiedicând pierderea pigmentului şi conferind părului elasticitate” , a declarat Andra Muscalu, medic dermatolog. Pentru că părul tău a fost deja agresat de vopsea, încearcă să eviţi folosirea excesivă a temperaturilor ridicate pentru a-l coafa. După spălare, tamponează părul cu un prosop (fără să freci) şi lasă-l liber să se usuce. Cu cât foloseşti mai rar uscătorul de păr, cu atât mai bine. O altă regulă importantă este folosirea apei călduţe pentru clătirea părului. Dacă apa este fierbinte, pigmenţii care îi oferă culoarea sunt îndepărtaţi.

Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.