Cum arată noul pod de la Lainici

2057

Lucrările sunt în plină desfășurare la podul de peste râul Jiu, din zona localității Lainici. Podul sub formă de arc, care leagă Oltenia de Ardeal, va avea o lungime de 75 de metri şi ar urma să fie gata în această vară.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova a anunțat care este stadiul lucrărilor. „Mai sunt 13 de montat și gata, toate cele 90 de grinzi ale podului peste Jiu de pe DN 66, în zona Lainici, sunt pe poziție și se poate trece la etapa următoare, betonarea plăcii. De luni o să fie prezent pe șantier și eșalonul pentru începerea lucrărilor de așternere a asfaltului din zona Mănăstirii Lainici”, a informat DRDP Craiova.
În acest moment, Jiul se poate traversa pe un pod provizoriu. Restricţiile au determinat transportatorii să aleagă alte rute.
Lucrările la noul pod au început în iulie anul trecut.
Valoarea contractului este de circa 20 de milioane de lei fără TVA, fiind prinsă aici și parcarea de la Lainici.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here