Cum arată harta vaccinării în Gorj. Topul pe localități!

5513

Patru localități din județul Gorj au un prag de vaccinare mai mare de 40%. Este vorba de municipiul Târgu-Jiu, comuna Arcani, orașul Țicleni și municipiul Motru. La polul opus se situează comunele Bolboși și Prigoria, gradul de vaccinare fiind mai mic de 20%.

Dacă în județul Gorj cel mai mare procent de vaccinare a trecut puțin de 44%, la nivel național recordul este de 63,47%, deținut de o comună din județul Timiș.
Topul vaccinărilor anti-Covid-19 în județul Gorj este deschis de municipiul Târgu-Jiu, unde 44,07% din populație este vaccinată cu cel puțin o doză. La mică distanță se situează comuna Arcani – 43,38%, urmată de orașul Țicleni (42,81%) și municipiul Motru (40,67%).
În alte 30 de localități, peste 30% din populație este vaccinată, Turcinești având cel mai mare grad, de 39,40%.
În schimb, sunt două comune în care procentul de vaccinare nu a ajuns nici măcar până la 20%. Este vorba despre Bolboși – 16,65% și Prigoria – 19,90%.
Institutul Național de Sănătate Publică a publicat datele cu privire la modul în care a evoluat campania de vaccinare anti-COVID-19 la nivelul tuturor localităților din țară, situația fiind valabilă la data de 5 ianuarie.

Polovragi, în scenariul roșu
Comuna Polovragi se află în scenariul roșu, rata de infectare depășind 3,36 cazuri la mia de locuitori. Potrivit raportării de marți a Direcției de Sănătate Publică Gorj, în cinci localități s-a depășit pragul de 1. Este vorba de comunele Vladimir, Negomir, Arcani, Albeni și Berlești.
Marți, în județ s-au înregistrat 29 de cazuri noi de coronavirus.
Cel mai bine vaccinat oraș din România este Otopeni, din județul Ilfov, cu 55,18%. Conform autorităților, în mediul rural rata de vaccinare este de 36,77%, în mediul urban de 41,26%, iar la nivelul municipiilor de 43,05%.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here