Cum arată gazonul de la Târgu Jiu înaintea meciului FCU Craiova – FCSB

1051

Terenul de fotbal de la stadionul din Târgu Jiu arată foarte bine și este pregătit pentru meciul de duminică dintre FCU 1948 și FCSB, anunță primarul Marcel Romanescu.

„Mulțumesc echipei coordonate de Mircea Călinoiu, din cadrul Direcției Patrimoniu, pentru modul în care a gestionat situația, dar și societății Green Field, cea care a intervenit pentru refacerea gazonului. Duminică ne întâlnim la stadion pentru un spectacol sportiv de calitate, un meci care se va disputa cu casa închisă”, a transmis primarul Romanescu.

Partida din prima etapă a SuperLigii, FC U Craiova – FCSB, se joacă duminică, 16 iulie, de la ora 21:30.  „Meciul se va disputa cu casa închisă. Reușim, pentru a doua oară, să umplem arena din Târgu Jiu pentru un meci foarte important al băieților noștri!”, a transmis FCU Craiova.

 

Mihai Stoica: ”Gazonul arată din ce în ce mai bine”

Mihai Stoica, cel care inițial a criticat starea gazonului de la Târgu Jiu, se declară mulțumit de condiții: „Atenţie! Am primit o filmare nouă. Gazonul arată din ce în ce mai bine. Mai sunt nişte porţiuni arse, dar domnul primar îşi face treaba. Îl revigorează. Nu-l înlocuiesc, nu era vopsea. Arăta mult mai bine decât cum arăta iniţial”, a declarat oficialul FCSB pentru OrangeSport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here