Cum a reacționat PSD Gorj după revocarea lui Călinoiu

526

PSD Gorj a reacționat după revocarea lui Ion Călinoiu din funcția de președinte al Consiliului Județean. Conducerea partidului consideră că este exces de putere. „Organizația Județeană a PSD Gorj, ca urmare a emiterii Ordinului de încetare, înainte de termen, a mandatului Președintelui Consiliului Județean Gorj, reacționează vehement, considerând că acest act administrativ este rezultatul unui evident exces de putere de care uzează Prefectul Județului Gorj, prin desconsiderarea vădită a situației de fapt și de drept referitoare la presupusa stare de incompatibilitate pe care se întemeiază actul în cauză emis în această seară.Excesul de putere al Prefectului este cu atât mai evident cu cât Raportul ANI nu este definitiv, făcând obiectul unei acțiuni judiciare în curs de soluționare, situație recunoscută de însăși Agenția Națională de Integritate printr-o adresă transmisă Instituției Prefectului. Apreciem că este inacceptabil ca o autoritate administrativă, precum Prefectul Județului Gorj, să emită un astfel de act pe baza unor interpretări proprii ale unor instituții de drept civil și procesual civil, desconsiderând competența instanțelor judecătorești, singurele competente să se pronunțe cu privire la aceste chestiuni de drept. Prefectul Județului Gorj și instituția pe care o conduce nu au dreptul de a interpreta modul de aplicare, într-un proces în curs, a unor norme de drept, încălcând competența puterii judecătorești și, astfel, principiul constituțional al separației puterilor în stat. În aceeași măsură, Partidul Social Democrat Gorj consideră că, prin emiterea acestui ordin, Prefectul își încalcă flagrant atribuțiile de înalt funcționar public, constatând cu de la sine putere existența unei stări de incompatibilitate, la presiuni politice, demonstrând astfel că este un simplu pion politic al unor partide politice și al grupurilor de interese care stau în spatele acestora. Suntem într-o situație – de neacceptat într-un stat de drept – în care o instituție administrativă emite decizii tratând într-o manieră derizorie atribuțiile instanței judecătorești. Organizația Județeană Gorj a Partidului Social Democrat este convinsă că de partea Președintelui Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, există toate argumentele juridice necesare să anuleze în calea de atac judiciară ordinul emis de prefect, act cu vădit caracter politic. Nu în ultimul rând, ne întrebăm retoric: dacă Agenția Națională de Integritate ar fi avut certitudinea că Raportul de constatare a stării de incompatibilitate a Președintelui în funcție este definitiv, de ce această instituție a cerut la Înalta Curte de Casație și Justiție strămutarea dosarului judiciar, cerere care i-a fost aprobată, fixându-se în acest scop termen de judecată la sfârșitul lunii aprilie la Curtea de Apel Alba Iulia? Iată cum a început campania electorală!”, a transmis PSD Gorj printr-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.