CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE – Profesorul de matematică Dumitru Melencu

1470

Vrem să aducem în memoria celor care l-au cunoscut, l-au apreciat, l-au respectat și căruia i se poate aduce un prinos de mulțumire, pe acel profesor de excepție, care a fost DUMITRU MELENCU, profesor de matematică, care a slujit, dăruind-şi întreaga viață pentru propășirea învățământului gorjean.
Născut pe 9 aprilie 1933, în satul Gâlcești, comuna Scrada, județul Gorj, dintr-o familie cu 11 copii, micuţul ”Mitică” Melencu este atras de matematică, încă din clasele primare. Părinții profesorului Melencu erau țărani cu gospodărie mică, unde veniturile erau riguros și minuțios drămuite.
Cu toate greutățile întâmpinate, hotărârea părinților de a-l trimite să studieze la şcoli înalte, a fost benefică.
Va absolvi cu brio cursurile Liceului ”Frații Buzești”, din Craiova și dându-și examenul de bacalaureat îl vom întâlni ca student eminent, în perioada 1953-1957 al Facultății de Matematică și Fizică din cadrul vestitei Universități din Timișoara.
În Revista de Matematică și Informatică Gorj, anul VII, nr.1/2005, fondată în anul 2001, de profesorul Ciungu Petre, la pagina 18-19 găsim câteva însemnări elogioase despre profesorul Dumitru Melencu, însemnări consemnate de Romeo Șișiroi, (unul dintre elevii liceeni ai profesorului Melencu), profesor de matematică, ce preda, pe atunci, în cadrul Colegiului Naţional ,,Spiru Haret’’, din Tg-Jiu.
Mica notă referitoare la omul și profesorul Dumitru Melencu, scoate în evidență profesionalismul de care a dat dovadă, pe tot parcursul carierei, în calitate de om al catedrei şi putem spune al Cetăţii, de personalitate deosebită, cu valenţe didactice de referinţă.
Se face trimitere la un lucru esențial, faptul că după absolvirea faculății refuză postul de asistent în cadrul Facultăţii de Matematică din Timișoara și alege, împreună, cu soția sa, Ana , să funcționeze în cadrul Liceului Teoretic din Novaci, de unde va ieși la pensie. Menționăm că Liceul Teoretic din Novaci a luat ființă în anul 1956, deci, în acest an, vor fi 60 de ani de învățământ liceal pe meleaguri novăcene.
Profesorul Melencu a fost și un bun manager, a condus destinele tânărului liceu novăcean între anii 1958-1961, iar pentru calitățile dovedite, între anii 1973-1974 a fost inspector școlar, specialitatea matematică, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
În acelasi timp, fiind un bun cunoscător al unei limbi străine, de circulație mondială, între anii 1967-1968; 1975-1978 a fost selecționat şi–l găsim predând matematica în Republica Guineea, respectiv Maroc, cu rezultate deosebite.
Toate aceste însușiri îl vor cataloga ca pe unul dintre distinșii profesori de matematică ai învățământului liceal din Gorj, și nu numai!
Eforturile domniei sale și toate secretele matematicii au trecut cu ”zestre” cu tot, la mai mulți dintre elevii pe care i-a învățat și i-a sfătuit în ale științei matematicii, ca metodă de lucru, ca filozofie a obiectului de studiu, insuflându-le un sentiment de cuceritori ai unui lucru nou, a unui domeniu mai greu de înțeles și pătruns.
A avut olimpici meritorii la fazele naționale ale olimpiadei de matematică, precum Ion Duguleana, Elena Podeanu, Nicolae Țarfulea, Cristian Popescu, Dumitru Niculete, Cornel Șelaru, ş. a.
Mulți dintre elevii profesorului Melencu au obținut titlul de ”Doctor în științe matematice” și predau, acum, în cadrul unor universități din țară și peste hotare.
În nota apărută în cadrul revistei R.M.I-Gorj, profesorul Șișiroi Romeo, remarca, la nici trei ani de la dispariția distinsului profesor Dumitru Melencu, (decedat în data de 25 mai 2002), că este de datoria celor care l-au cunoscut să–i păstreze vie memoria şi lansa o propunere, de bun simţ, pertinentă, adresată Liceului Novaci, de a organiza, cum o doresc şi alţii, un concurs de matematică, anual: ”Memorialul Dumitru Melencu”, sau, poate fi şi altă titulatură! Era o propunere constructivă , de bună credinţă şi de bun augur. Cred că nu s-a materializat, din câte știm!
Important ar fi, dacă și Consiliul Local al Orașului Novaci, împreună cu cei din conducerea liceului, ar face demersurile necesare şi pertinente, pentru ca Liceul Teoretic din Novaci să poarte denumirea, am zice noi, de: Colegiul Național ”Dumitru Melencu”, cu organizarea unui concurs de matematică, cum am mai spus, cu finalitate națională și cu desfășurarea unor manifestări omagiale, fie cu prilejul zilei nașterii domnului profesor sau al zilei trecerii în neființă.
Ar fi ca o recunoaștere a autorităților novăcene, de a cinsti şi a aduce un omagiu memoriei acestui dascăl, care a îndrumat şi a cizelat, în cei peste 40 de ani, sute și chiar mii de elevi care au trecut pragul Liceului din Novaci, în domeniul matematicii. Sperăm, să auzim numai de bine!
de profesor CONSTANTIN ZĂLOG-COLIBAŞI

2 COMENTARII

  1. Pt toti cei ce am invatat matematica de la Dumnealui este o deosebita placere sa citim asemenea articole, si nu din gresala am scris Dumnealui cu majuscula ci pt faptul ca pt multi dintre noi a fost o prezenta divina , ne-a invatat nu numai matematica ci si sa traim calculat si intelept . Pt tot ce ati facut pt noi domunul Diriginte va multumim din suflet si noi si familiile noastre care acum la randul lor , cei mici beneficiaza indirect de povetele de altadata. Dumenzeu sa il odihneasca pace – merita din plin . Cu deosebit respect : Florin Tistea

Dă-i un răspuns lui Florin Tistea Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here