Cultivând cinstea, sporeşti încrederea!

424

foto predo 2Bulibăşeala generală de la nivelul întregii societăţi româneşti nu are cum să nu atingă şi starea de rău a judeţului Gorj. Ba am putea zice că pe meleagurile lui Brâncuşi şi Arghezi e la fel.

Se simte nevoia unui nou Tudor Vladimirescu, Proclamaţia de la Izlaz fiind mereu actuală. Iar viaţa urmaşilor foştilor Panduri nu s-a schimbat prea mult. Fie că-i vorba de Padeş, fie că ne oprim doar la exemplul Brădiceni, acum sat aparţinător comunei Peştişani, pe unde Vladimirescul şi-a instalat o tabără, în drumul său spre Bucureşti.

Doar fanarioţii de acum, cei care-şi aşteaptă birul, nu mai sunt grecii. Şi nici de otomani nu ne mai temem, că am scăpat şi de ei. Grecia este în criză, iar României îi va fi, cu siguranţă, mai rău decât urmaşilor acelora care în antichitate au inventat democraţia. Ce nu-i la noi la fel ca la greci? Multe. Turismul e la pământ, iar cu Elena Udrea chiar mai jos. Telefonia fixă le-am vândut-o lor spre a face profit pe spinarea bieţilor români. Dintre multele bănci străine din România, nu mai puţin de şapte! Aparţin capitalului grecesc. Inclusiv „Banca românească” este în întregime grecească. Grecii au şi flotă, noi nu. Băsescu ştie de ce, dar nu spune. Dosarul lui este albit de o Justiţie slugarnică. La noi, IMAS-ul anunţă că Guvernul Băsescu-Boc se bucură de 10% susţinere din partea populaţiei. Cu mult mai puţin decât avea Guvernul Ceauşescu-Dăscălescu prin anul de (diz)graţie 1985. Şi ce-i cu asta?

Din nefericire, sondajul IMAS se referă la populaţie, nu la votanţi. Care votanţi, spre deosebire de Grecia, nu sunt obligaţi să se şi prezinte la urne. Şi, după cum se ştie, voturile neexprimate sunt mult mai uşor de falsificat. Vorba Tătucului Stalin: „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile”. Nici al nostru Tătuc – preşedintele Traian Băsescu nu procedează altfel! Iar în România, şi la alegerile parlamentare din 2008 şi la cele prezidenţiale din 2009, tot buldogul de Vasile Blaga, şeful Internelor portocalii, pe atunci, le-a numărat.

Ascultam, ieri dimineaţă, emisiunea „O faptă bună”, realizată de Remus Rădulescu, la Radio România Actualităţi. Între altele, era preamărită o zicală chinezească despre un împărat fără copii. Neavând urmaş la tronul împărăţiei marii Chine, au fost chemaţi la Palat mai mulţi copii. Cărora li s-au dat nişte seminţe, cerându-li-se să le semene şi acela care va avea floarea cea mai mare va fi ales drept urmaş la tronul Chinei. Peste o vreme, împăratul i-a chemat pe copiii care-au venit cu ghivecele în care plantaseră seminţele. Unul singur avea ghiveciul gol. Ei bine, acela a fost ales drept urmaş la tronul Chinei. Celorlalţi, împăratul Chinei le-a spus că au minţit. Tuturor le dăduse seminţe fierte, care n-ar fi avut cum să răsară.

Dintre toţi, doar copilul cu ghiveciul gol nu minţise. Ceilalţi, de parcă ar fi fost portocaliii din România Băsescului au fost necinstiţi.

Şi ne mai întrebăm de ce corupţia din România preşedintelui Traian Băsescu este înfloritoare şi după atâţia ani de mandat? Vorba aceea, la noi „peştele de la cap se-mpute!” Aşa cum n-au păţit la Gorj nimic, manţogii cu dosare penale, nici la Bucureşti nu-i altfel. Monica Iacob Ridzi este bine-mersi, deşi fusese dovedită ca penală. Iar Robertei Anastase nu-i place PSD-ul. Dar pe ea cine-o place. Doar Traian Băsescu şi portocaliii lui. În aceste condiţii, dialogul Putere-Opoziţie nu are nici o şansă de izbândă. Absenţa PSD-PC şi PNL de la cafeluţa servită de “Arcul guvernamental” la Palatul din Dealul Cotrocenilor ni se pare normală. I-am ruga, totuşi, pe parlamentarii PSD-PC şi PNL să nu lipsească şi de la şedinţele Parlamentului. Dacă ar fi fost prezenţi, credem că furăcioasa Roberta Anastase nu reuşea să-şi ridice poalele-n cap. Deşi, mai ştii?

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.