Culmea tupeului: Penalul Negrescu a dat în judecată câteva direcţii din Primăria Târgu-Jiu

426

În timp ce autorităţile municipale i-au acordat clemenţă în ceea ce priveşte suspendarea necesară din funcţie, pe baza trimiterii sale în judecată, penalul Marian Negrescu, s-a adresat justiţiei împotriva direcţiilor din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, obligate să aplice legea şi în cazul său. Şi astfel, în timp ce primarul Florin Cârciumaru se gândeşte la “omul” Negrescu, anunţând că situaţia directorului Teatrului “Elvira Godeanu” va fi analizată cu maximă atenţie în următoarele zile, şeful instituţiei culturale, care s-a lăfăit ani buni în banul public, s-a şi îndreptat, în instanţă, împotriva edilului şi a subalternilor acestuia. Cinci direcţii din Primăria Târgu-Jiu sunt chemate astfel de Negrescu la bară, pentru ca şefii acestora să dea explicaţii în faţa judecătorilor, pentru că vor să-l suspende de drept pe cel trimis în judecată pentru conflict de interese în formă continuată.

Pe data de 31 martie 2015, la doar o zi după şedinţa de Consiliu Municipal în care nu s-a mai pus pe ordinea de zi suspendarea lui Negrescu, cel rămas ilegal în scaunul de director al teatrului târgujian are nesimţitul tupeu de a se adresa instanţei de judecată împotriva primăriei care îi asigură de ani de zile o pâine mai mult decât albă. Negrescu dă astfel în judecată Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică, Direcţia Economică, Direcţia de Resurse Umane, Managementul Funcţiei Publice şi Comunitate Publică, şi asta la Tribunalul Gorj, pentru a le obliga să-l menţină în funcţie. Paralizat la gândul că va rămâne fără salariu lunar şi fără controlul asupra banului public pe care încă îl gestionează din poziţia ocupată, Negrescu le arată pisica subordonaţilor lui Cârciumaru, şi primarului indirect, demonstrându-le că nu se va da jos cu una cu două din funcţia în care s-a cocoţat în ultimele două decenii. Disperat că nu mai are cu ce-şi plăti datoriile deja de notorietate şi nu mai poate să-şi întreţină familia obişnuită cu lux, dovadă stând sumele exorbitante încasate lunar din teatrul târgujian, Negrescu se arată capabil de aproape orice, ameninţând astfel că nu va lăsa pe altcineva în scaunul său.

facs negrescuPune piciorul pe Primărie!
Directorul penal vrea astfel să îngenunchieze o întreagă primărie pentru a nu fi dat la o parte de la rezervorul cu bani publici de unde s-a alimentat fără ruşine şi fără control în ultimii ani. Tribunalul Gorj nu a stabilit încă un prim termen în procesul lui Negrescu cu direcţiile primăriei.
Reamintim că, o comisie a Primăriei Târgu-Jiu a decis luna trecută că Marian Negrescu trebuie suspendat din funcţie urmare a dosarului său penal şi a noii trimiteri în judecată. Şeful instituţiei de cultură a contestat decizia comisiei, fiind supărat şi că aceasta nu îi ia în considerare, la activitatea managerială de anul trecut, şi sponsorizările aduse teatrului. De fapt, Negrescu vrea să i se aducă lauri pentru marea finanţare primită de la CEO care s-a scurs însă şi în buzunarele proprii, directorul încasând o parte din bani pe drepturi de autor.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here