Cu sprijinul Consiliului Judeţean, Secţia de ORL, modernizată la standarde europene

136

IMG_1036Secţia ORL din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a fost modernizată la standarde europene. Şi la Oftalmologie au început lucrările. Finanţarea pentru aceste investiţii a fost asigurată de către Consiliul Judeţean Gorj, valoarea la care se ridică fiind de 5 miliarde lei vechi.

Clădirea de pe strada Tudor Vladimirescu a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a beneficiat de importante investiţii în lucrări de reparaţii şi modernizări. Recent au fost realizate lucrări de acest gen la Secţia ORL. „După ani de zile de tatonări, în sfârşit am ajuns să intrăm în rândul lumii civilizate cu secţia de ORL, care a fost un dezastru din punct de vedere al cazării bolnavilor, dar IMG_1058acum putem să vă spunem că este o secţie la standarde europene”, spune Gheorghe Stanciu, şeful Secţiei ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

ORL –ul are altă „faţă”

De nerecunoscut, aşa este acum Secţia ORL de la Spitalul Judeţean. Nimic din ce se găseşte acum în această secţie nu mai seamănă cu ce era în trecut. Din păcate nu a existat posibilitatea achiziţionării de mobilier nou, însă cel vechi a fost recondiţionat, astfel încât să se asorteze cu aspectul modern al secţiei, care acum are o altă „faţă”. „Din cauza ordonanţei primului ministru nu GheStancius-a putut face niciun fel de achiziţie de mobilier, de instrumentar, de nimic absolut. Tot ce a fost a trebuit să recondiţionăm, să vopsim paturi, canapelele să le reparăm, şi le-am pus aşa cum sunt, urmând ca în viitorul apropiat, dacă se deblochează treaba aceasta, să putem să mai achiziţionăm şi noi mobilier pentru secţie, în rest avem de toate”, a explicat şeful secţiei. Acesta a spus că „înainte era o secţie cu 30 de paturi, şase în salon, care avea un singur wc în spate şi un duş; acum avem wc şi duş şi cabină de duş la două saloane. Am redus numărul de paturi în salon la cinci şi era şase. Am făcut nişte cabinete, am mai făcut nişte încăperi. Putem să spunem că suntem foarte bine. Mai rămân de finalizat camera de gardă şi sala de operaţii”.

Finanţatorul se arată mulţumit de realizări

Costurile lucrărilor de modernizare şi reabilitare a secţiilor ORL şi Oftalmologie au costat cinci miliarde de lei vechi, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj. Prezent la o inspecţie a şantierului de la Oftalmologie şi o verificare a activităţii de la ORL, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj s-a arătat încântat de modul cum au fost cheltuiţi banii alocaţi acestor investiţii. „Ne-am permis să modernizăm secţiile de ORL şi Oftalmologie, prima e terminată şi a doua în curs de reparaţie, astfel încât această locaţie a Spitalului de pe Tudor Vladimirescu să vorbim de modernizarea şi reabilitarea în integritatea secţiilor acestei locaţii, cu excepţia blocului operator, care urmează a fi prins în proiect anul viitor. (…) Cele două secţii sunt 5 miliarde de lei vechi, ceea ce mi se pare foarte bine pentru tot ce s-a făcut”, a mărturisit Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. În următoarele trei luni de zile se vor încheia lucrările şi la Oftalmologie, pacienţii putându-se bucura de condiţii cu adevărat bune, la standarde europene.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here