Cu Penitenciarul Târgu-Jiu la psiholog: Două cadre ale puşcăriei, sub monitorizare pentru tentativă de suicid

769

Penitenciarul Târgu-Jiu nu are psiholog pentru cadre, deşi postul este prevăzut în organigramă, iar alte unităţi similare din ţară au o persoană angajată pentru funcţia în cauză. Reprezentanţii Penitenciarului Târgu-Jiu susţin, în acest context, doar verbal necesitatea unui psiholog în unitate, cu menţiunea că, cu ceva vreme în urmă, s-ar fi scos la concurs de către ANP postul în cauză, dar a rămas neocupat, candidaţii neîntrunind condiţiile pentru examen. În lipsa psihologului, nemaisolicitat în acest răstimp de conducerea puşcăriei, în luna august doi angajaţi ai penitenciarului au avut probleme serioase care ar fi necesitat ajutor psihologic urgent. Astfel, o salariată a unităţii de detenţie a încercat să se arunce în Jiu, ea fiind internată apoi la Psihiatria SJU Târgu-Jiu, în timp ce un alt angajat, patru zile mai târziu, s-a închis în locuinţa sa din cartierul Vădeni, ameninţând că-şi va tăia venele. Ambii au revenit la muncă după episoadele în cauză, intrând doar sub monitorizare psihologică a Psihologiei Personalului de la Bucureşti.

Simona Pleşa, angajată pe Dispeceratul Penitenciarului Târgu-Jiu, dar mutată între timp la Vizite, a încercat în luna august să îşi pună capăt zilelor aruncându-se în Jiu. Femeia a fost văzută, din fericire, de câţiva trecători care au intrat în apă şi au scos-o pe cea care s-a gândit să-şi ia viaţa, la faţa locului sosind pe 3 august şi o ambulanţă. Nu a mai fost nevoie de intervenţia cadrelor medicale, dar Simona Pleşa a fost internată în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Colegii de muncă ai acesteia susţin că Simona Pleşa, mamă a doi copii, ar fi recurs la acest gest urmare a unor probleme în familie, şi a existenţei unor datorii pe care ea şi soţul acesteia nu au mai putut să le plătească la timp. Au existat şi altfel de supoziţii, legate de motivul pentru care fiica lui Constantin Călugăriţa, fost angajat al penitenciarului, a vrut să-şi încheie socotelile cu viaţa, poate mai puţin importante. Cert este că, femeia a revenit la muncă după episodul sinucigaş, intrând, potrivit colegilor, sub monitorizare psihologică. Tot atunci a fost mutată la Vizite, loc în care are un contact nu foarte apropiat cu deţinuţii. Ea ar fi necesitat, periodic, control psihologic, dar în lipsa unui psiholog pentru cadre, acest lucru este imposibil. Femeia va fi controlată psihologic, anual, la fel ca restul de 245 de colegi de-ai săi de la Penitenciarul Târgu-Jiu.

Boala, atentat la viaţă
La patru zile după episodul prin care a trecut Simona Pleşa, un alt angajat al penitenciarului a avut un episod în care a ameninţat că-şi pune capăt vieţii. Pe fondul unei boli cronice, Daniel Cernătoiu, agent escorte, s-a închis în locuinţa sa din Vădeni unde a refuzat să mai vadă pe cineva. Deşi a fost căutat acasă de colegii îngrijoraţi de viaţa şi starea acestuia de sănătate, Cernătoiu nu vroia să fie contactat, spunându-le chiar celor care îi bat la uşă să-l lase în pace că dacă nu ar fi în stare să-şi taie venele. Reprezentanţii Penitenciarului Târgu-Jiu recunosc problema lui Cernătoiu, aflat săptămâna trecută în concediu medical, el fiind internat într-o unitate medicală, mai puţin ameninţările în cauză. Cert este că după episodul respectiv, care ar fi necesitat un ajutor psihologic, Cernătoiu a revenit la muncă.

Testaţi şi supravegheaţi
Marius Oborocea, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu, a declarat, săptămâna trecută, că ambii angajaţi ai unităţii de detenţie se află sub monitorizare psihologică, una dintre cadre fiind chiar anterior incidentului supravegheată la acest capitol. “Penitenciarul Târgu-Jiu are un post de psiholog în organigramă, dar care nu a fost ocupat. Ştiu că mai demult postul a fost scos la concurs de către ANP, dar nu s-a ocupat din varii motive. Doar la propunerea penitenciarului şi cu acordul ANP postul se va vacanta iar, alte unităţi având psiholog angajat. În ce priveşte cele două cadre, acestea se află sub monitorizare psihologică, în timp ce restul angajaţilor sunt verificaţi anual la acest capitol, în unitate deplasându-se personal calificat în acest sens de la Serviciul de Psihologia Personalului de la ANP”, a subliniat Oborocea.
Anamaria Stoica

2 COMENTARII

  1. De ce spuneti ca Plesa Simona a incercat sa se sinucida pe fondul unor datorii, nu cumva pe fondul problemelor avute la servici in cadrul penitenciarului, am intrat pe site-ul judecatoriei si tribunalului si am vazut ca aceasta se judeca de 2 ani cu institutia dumneavoastra pentru calificative, chiar a intrat si in greva foamei pentru a-i fi recunoscute drepturile, cer reporterilor de la acest ziar sa-si faca treaba si sa intrebe pe cei doi care a fost motivul de tentativa de suicid, nu cumva prin acest articol se incearca sa se mai angajeje personal pe fondul unor probleme create chiar de institutia dumneavoastra. Ar fi interesant de vazut ce a stat la baza problemelor acestor 2 oameni, cine este vinovat, scandalul nu s-a terminat, surse din interiorul penitenciarului demne de incredere au mentionat ca aceasta ( Simona Plesa) are nu mai putin decat luna si comisia de disciplina la propunerea domnului Popescu care se crede mai presus de lege, sfidand decizia judecatoriei de a pune o hotarare ramasa definitiva in executare de anulare a unui calificativ dat in mod abuziv si constatat de instanta ca este abuziv. Astept o ancheta pertinenta din partea oricarui ziarist cu minte care a inghitit minciunile sustinute de o institutie publica ce are nereguli majore in functionare, fiind monitorizata de insasi mai marii ANP prin detasarea unei persoane cu atrributii in acest sens , precum si de institutia Avocatul Poporului care a emis recomandari asa cum sunt prezentate pe site-ul institutiei ANP pentru acest penitenciar cu deficiente majore la nivel de management.

  2. nu stiu nimic despre probleme doamnei la locul de munca, insa cunosc familia foarte bine, si da e adevarat problemele cu banii exista, sotul doamnei excrocand in dreapta si-n stanga prin Oltenia pe oamenii de buna credinta, cu povesti lacrimogene cum ca sotia e nebuna si i-a luat banii . Apoi cere bani cu imprumut uitand sa-i mai restituie…o face cu arta oricum si nu e vorba de 100-200 de lei de vorba de multe mii de euro. ATENTIE !!!! minte frumos !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here