Cu inima-n gât! Craiova a redevenit lider, dar jocul lasă de dorit

1223

Universitatea Craiova va aborda derbiul cu FCSB de pe primul loc în clasament, după ce s-a impus în epilogul etapei cu numărul 13, una în care bucureştenii au fost învinşi de campioana CFR Cluj. Trupa lui Corneliu Papură a trecut, luni seară, de UTA, după un meci în care a fost echipa mai bună, dar nu a putut să-şi facă finalul de joc uşor. Partida de pe Stadionul Francisc von Neuman a fost întreruptă după doar 6 minute. Pătimaşii fani arădeni au aprins o torţă în afara stadionului, iar fumul gros nu a mai permis vizibilitatea la nivelul gazonului preţ de câteva minute. După reluare, decarul Ştiinţei, Alex Cicâldău, a deschis scorul după un şut superb, cu mult efect, de la marginea careului (`13). Oaspeţii nu s-au bucurat prea mult, pentru că, în minutul 22, Buhăcianu a adus egalarea după un corner. Replica oltenilor nu s-a lăsat aşteptată, iar Reagy Ofosu a reuşit al doilea gol consecutiv în campionat, după o pasă a lui Mamut, atacantul croat ce-l servise şi în partida cu Mediaş (`26). Dacă primul act a fost extrem de spectaculos, repriza secundă a fost seacă, în principal din cauza oltenilor. Trupa vizitatoare a închis bine spaţiile, iar arădenii nu au contat în atac. Pe fază ofensivă nu au strălucit nici ,,juveţii”, cărora le-a lipsit mai mereu ultima pasă. În minutul 86, Benga a văzut corect cartonaşul roşu, după o intrare cu piciorul sus la Mamut. Craiova a jucat la trecerea timpului şi putea fi penalizată la ultima fază a meciului. Însă, din centrul careului, Albu a trimis slab cu capul, balonul fiind reţinut de Pigliacelli.
UTA Arad – Universitatea Craiova 1-2 (1-2)
UTA: Iacob – Buştea, Erico, Benga, Rrumbullaku – Ursu (68, Melinte), Isac (68, Oroian), Albu, Rusu (46, Ioniță) – Rus (80, Miculescu), Buhăcianu. Antrenor: Laszlo Balint.
Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu (61, Vătăjelu), Bălaşa (51, Papp), Constantin, Bancu – Nistor, Screciu, Cicâldău – Bărbuţ (76, Ivan), Mamut, Ofosu. Antrenor: Corneliu Papură.
Cartonașe galbene: Rus, Isac, Melinte, Ioniță / Nistor, Screciu
Cartonaș roșu: Benga 85

Papură: M-a supărat că am ajuns în situaţia de a putea fi egalaţi
Antrenorul Corneliu Papură a declarat că victoria oltenilor a fost meritată, dar a recunoscut că echipa sa a suferit pe final, postură care l-a deranjat pentru că oaspeţii erau în superioritate numerică. „Obiectivul principal era să luăm cele 3 puncte şi am reuşit să-l îndeplinim. UTA a avut câteva situaţii pe faze fixe, dar pe joc nu ne-a surprins cu nimic. E o chestie mentală a jucătorilor să încerce să conserve rezultatul pe final, acest instinct te face să nu mai ieşi, să nu mai vii în presing, plus că terenul ne-a pus mari probleme. M-a supărat că am ajuns în situaţia de a putea fi egalaţi la ultima fază, fiindcă trebuia să închidem meciul, am avut cu câteva minute înainte o situaţie de superioritate în careul advers şi nu am speculat-o. Poţi fi pedepsit. Era nedrept, dar am trăit multe momente de acest gen”, a declarat tehnicianul. În schimb, Alex Cicâldău a fost deranjat de ,,primirea” din Banat. „Am avut un meci foarte greu, cu o echipă foarte agresivă care s-a strâns foarte bine în propria jumătate. Nu pot să înţeleg un singur lucru. Cum de aici au fost atâţia suporteri şi la noi nu vine nimeni? La noi nu e voie, iar aici au fost atâţia suporteri? Au fost suporteri şi mai deranjant e că am auzit poliţişti şi pompieri din alte colţuri cum ne înjurau. Am venit cu gândul de a lua cele 3 puncte, asta era cel mai important. Nu cred că am făcut un joc foarte, foarte bun, am avut şi eu un teren foarte greu, dar ce e important e că am luat cele 3 puncte”. Craiova are, vineri, derby cu FCSB. Partida din Bănie se dispută vineri, de la ora 20.30.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.