Cu finanțare europeană de miliarde – Portal de servicii electronice, la Primăriile Motru și Târgu-Jiu

794

Două servicii de tip portal electronic vor fi implementate în viitorul apropiat în cadrul administrațiilor locale din Târgu-Jiu și Motru.

Edilii celor două municipii au reușit obținerea de fonduri europene în vederea implementării acestor proiecte. Anunțurile au fost făcute, marți după-amiază, de către primarii Marcel Romanescu și Gigel Jianu.”Am semnat contractul de finanțare pentru proiectul ce presupune crearea unui Portal de servicii electronice, a cărui valoare este de 29 de miliarde de lei vechi – finanțare europeană, în care este inclusă și realizarea unei arhive electronice cu documente din domeniile: urbanism, autorizări, avizări, cereri locuințe și fond funciar. De asemenea, în cadrul aceluiași proiect, vor fi implementate 10 servicii cu acces online, pentru ca oamenii să poată beneficia online de serviciile gestionate exclusiv de autoritatea publică locală.

Astfel, cetățenii vor putea primi informații despre: înștiințarea începerii lucrărilor de construire / desființare, înștiințarea terminării lucrărilor de construire /desființare, obținerea certificatelor de nomenclatură stradală și adresă, cereri sistare lucrări, autorizație comerț, aviz anual de funcționare, autorizație taxi, viză anuală taximetrie, cazier profesional taxi și autorizații spargere și intervenție. În acest fel, cetățenii municipiului Târgu- Jiu vor putea depune și primi, în format electronic, o serie de documente eliminându-se birocrația și câștigând timp”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu.

Instruire pentru 60 de funcționari motreni
Și portalul de servicii electronice ce va fi implementat la Primăria Motru se ridică la costuri de 35 de miliarde de lei vechi. ”Am semnat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice contractul de finanțare în valoare de 35 de miliarde de lei vechi – fonduri europene, pentru implementarea unui proiect în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, finanţat din Fondul Social European. Proiectul presupune crearea unui portal on-line de interacțiune cu cetățenii, sistem ce determină, în principal, reducerea birocrației, transparentizarea și eficientizarea administrației locale. Prin implementarea acestui proiect, motrenii vor beneficia de servicii administrative de calitate, la standarde europene, iar timpul de așteptare pentru depunerea unor petiții, urmărirea și soluționarea lor va fi mult redus. Se va crea registratură electronică, arhivă electronică, retrodigitalizare, iar locuitorii pot să înregistreze petiții și să urmărească stadiul soluționării lor, accesând acest portal. De asemenea, pot accesa orice informație de interes public gestionată de serviciile din cadrul Primăriei Municipiului Motru, inclusiv cele privitoare al avize, autorizări, fond funciar sau urbanism. Orice plată se va putea face on-line, prin crearea unui ghișeu unic. În cadrul proiectului, se finanțează achiziționarea echipamentului hardware necesar, 60 de funcționari ai primăriei vor fi instruiți și, totodată, se va întocmi Strategia de Dezvoltare a Municipiului Motru pentru exercițiul financiar 2021-2027, document obligatoriu pentru ca o unitate administrativ-teritorială să poată accesa fonduri europene. Proiectul se implementează imediat după semnarea contractului de finanțare și se va derula până în anul 2020. În perioada imediat următoare, voi semna contractele de finanțare pentru proiectele depuse în cadrul Programului Operațional Regional, proiecte ce se vor realiza tot cu finanțare europeană și care prevăd reabilitări de străzi, construcții de străzi, parcări și reabilitări clădiri publice”, a precizat și Gigel Jianu, edilul municipiului Motru.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here