Cu deputatul Mugurel Surupăceanu despre Investiţiile străine în România

724
Surupaceanu_MugurelPe tânărul deputat Mugurel Surupăceanu l-am întâlnit la Bustuchin, una din localităţile cheie ale colegiului său uninominal. Deşi se află în vacanţă parlamentară, îşi continuă periplul de-plasărilor în acest Colegiu nr. 2, unul mai complicat din punctul de vedere al locurilor de muncă. Cetăţenii au început să devină conştienţi de puterea lor de a solicita rezolvarea unor probleme urgente şi nu se sfiesc să facă asemenea demersuri imperative. „Fireşte că mă deplasez numai unde situaţiile reclamă prezenţa şi implicarea mea” – a ţinut să ne precizeze Mugurel Surupăceanu. „În timpul liber, lucrez la o carte intitulată «Investiţiile străine în România», care sper să apară pe la sfârşitul lui 2009. Doar aceste investiţii ale străinilor în România ne-ar putea salva ţara de la impasuri şi îndatorări”.

„Care este obiectivul dumneavoastră numărul unu, în Colegiul nr. 2, stimate Mugurel Surupăceanu?”. „Eliminarea diferenţelor dintre sat şi oraş”. „Şi care ar fi dimensiunile unui astfel de program?”. „Cultura şi informaţia; infrastructura şi investiţiile; crearea de servicii similare celor din mediul urban”. „Cam generale!”. „Da. Deocamdată. Însă pentru fiecare segment în parte vor urma legi de promovare şi realizare a acestor deziderate maximale pentru o Românie în rezonanţă cu Europa”. „Aveţi o idee de cum am putea noi scăpa cât mai repede de actuala stare de lucruri?”. „Exact în conformitate cu toate pe care vi le-am anunţat mai înainte”.
Ion POPESCU BRĂDICENI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here