Cu ce procent se va reduce producția de cărbune în acest an!

726

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele 11 luni ale anului trecut, peste 2,313 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 18,2% mai mică (minus 514.500 tep) faţă de cea din perioada similară din 2022, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În perioada menţionată, România a importat 185.600 tep cărbune net, cu 186.600 tep mai puţin (minus 50,1%) faţă de cantitatea importată anul anterior în acelaşi interval.

Potrivit Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de cărbune a României ar urma să scadă anul acesta cu 12,5%, până la 2,705 milioane tep, în timp ce importurile se vor diminua cu 40,3%, la 210.000 tep.

În ultima prognoză a echilibrului energetic, CNSP semnalează că, până în anul 2026, dinamica producţiei de cărbune, cât şi importul acestora sunt prevăzute în scădere, pe măsură ce alte capacităţi de producţie de energie vor fi puse în funcţiune.

Astfel, în 2024, producţia se va reduce cu 6,7% (la 2,525 milioane tep) şi importurile cu 6,7% (la 195.000 tep), în 2025 cu 8,6% (la 2,31 milioane tep), respectiv cu 4,5% (la 185.000 tep) şi în 2026 cu 10,2% (la 2,075 milioane tep), respectiv cu 2,5% (la 180.000 tep), arată Focus Energetic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here