Cu 4.000 de hectare probabile în Gorj – A fost lansată harta pădurilor virgine potenţiale!

758

Greenpeace România a lansat, săptămâna trecută, Harta pădurilor virgine potenţiale, realizată împreună cu Universitatea Eberswalde, din Germania, şi Universitatea Al. I. Cuza, din Iaşi. Alături de hartă, a fost lansat şi studiul Situaţia pădurilor virgine din România scris de Iovu-Adrian Biriş.

Studiul Situaţia pădurilor virgine din România este o radiografie a eforturilor de salvare a pădurilor virgine din România şi o actualizare, realizată la mai mult de 12 ani distanţă, de la ultimul inventar parţial (PIN-MATRA, 2005). Protejarea pădurilor virgine din România se poate face doar prin completarea Catalogului naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine[2]. Ca să se ajungă aici, trebuie identificate şi documentate aceste habitate extraordinare, în cadrul unui inventar naţional. “Primul pas este realizarea unei cercetări preliminare care să ne ofere o evaluare a suprafeţei totale potenţiale şi a gradului de probabilitate. Până la validarea ulterioară obligatorie din teren, este nevoie să acţionăm în baza principiului prevenţiei şi să impunem un moratoriu pe suprafeţele astfel identificate. Harta pădurilor virgine potenţiale realizată de către Greenpeace România, împreună cu Universitatea Eberswalde din Germania şi Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, este prima asemenea evaluare realizată după inventarul parţial din 2005 (Proiectul Pin-Matra). Mai mult, este pentru prima oară la nivel european când se dezvoltă şi testează o metodologie de teledetecţie pentru evaluarea pădurilor bătrâne intacte, potenţial virgine şi / sau cvasivirgine”, se arată în comunicatul emis de Greenpeace România. La începutul acestui an se anunţase faptul că în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine vor fi incluse şi suprafeţele inventariate la nivelul judeţului Gorj. Pe raza forestieră a judeţului nostru, există circa 4.000 de hectare de păduri virgine ori cvasivirgine. După identificarea acestora, ele vor fi semnalizate prin panouri, iar cei care taie arbori, aprind focul sau campează în aceste păduri vor fi sancţionaţi. Catalogul va inventaria toate pădurile virgine din România, iar după ce sunt trecute într-o bază de date transparentă, care va putea fi consultată de oricine, acestea se vor bucura de protecţie, fiind interzisă exploatarea forestieră. În pădurile virgine, singurele activităţi permise vor fi drumeţiile şi cercetarea ştiinţifică. Catalogul s-a constituit în baza Ordinului ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1417/11.07.2016. Acesta include suprafeţele de pădure care îndeplinesc criteriile şi indicatorii de identificare a pădurilor virgine şi cvasivirgine definiţi în Ordinul ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 3397/2012. Începând cu anul 2012, în baza Ordinului de ministru nr. 3397/2012, cu ocazia lucrărilor de amenajare a pădurilor s-a început identificarea pădurilor care îndeplinesc criteriile şi indicatorii de identificare a pădurilor virgine şi cvasivirgine şi încadrarea lor în categoriile funcţionale specifice. În această primă etapă de publicare a Catalogului, au fost incluse toate pădurile care sunt încadrate în aceste categorii funcţionale.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here