CSO Turceni, la primul joc din Cupa României

1754

Formația CSO Turceni debutează, astăzi, în noua ediție din Cupa României. Formatul propus de FRF, care a promis premii mai mari din punct de vedere financiar, începând cu anul 2023, a bulversat unele dintre echipele angrenate în competițiile județene. Mulți fotbaliști care evoluează în eșaloanele inferioare sunt în concediu în această perioadă, iar campioana Gorjului nu face excepție din acest punct de vedere. CSO Turceni a încropit un lot de 13 jucători, cu care vrea să câștige la Nera Bogodinț (Caraș-Severin).Deși nu va putea sta pe banca formației sale la această confruntare, antrenorul Viorel Cojocaru speră ca trupa din Turceni să aibă un parcurs cât mai lung în competiție. ,,Avem 13 jucători valizi, pentru că nu ne așteptam să avem jocuri programate în această perioadă și de aceea și întâmpinăm probleme. Fiind iulie, o perioadă când eram deja în vacanță în alți ani, majoritatea jucătorilor și-au luat biletele pentru concedii. Mergem cu gândul de a câștiga, dar ne respectăm adversarul, unul despre care nu știm foarte multe. Avem prea puține informații despre această echipă de liga a cincea. Sperăm să ne câștigăm ambele jocuri, pentru că vrem să mergem cât mai departe în această competiție”, a declarat principalul formației din Turceni. Jocul începe la ora 18.00. Din Grupa 1 a Regiunii 4 mai face parte și deținătoarea Cupei Hunedoarei, CS Gloria Geoagiu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here