CSM Târgu-Jiu, videoconferinţă cu preşedintele FRB

1139

Conducătorul Federaţiei Române de Baschet, Horia Păun, a iniţiat o serie de întâlniri online cu reprezentanţii echipelor din Liga Naţională. Preşedintele FRB a avut această iniţiativă din cauza stării de urgenţă cauzată de pandemie. Videoconferinţele vor avea loc cu majoritatea participanţilor la activitatea baschetbalistică din România. Pentru început, pe durata a patru zile, s-au derulat 14 întâlniri dedicate structurilor sportive afiliate la FRB care au echipe de juniori şi junioare înscrise în Campionatele Naţionale (U13 – U20), ediţia 2019-2020, iar miercuri dimineaţa, de la ora 10.00, este programată o sesiune video specială şi cu structurile sportive care nu au avut echipe de juniori înscrise în întrecerile naţionale. Începând de joi, 9 aprilie, conducerea FRB va interacţiona şi cu reprezentanţii cluburilor sportive cu echipe de seniori înscrise în Liga 1, LNBF şi LNBM, în acest sens fiind organizate trei videoconferinţe. Alături de alte cluburi din ţară, reprezentanţii echipei din Târgu-Jiu îşi vor expune ideile şi sugestiile de îmbunătăţire a actului competiţional, vineri 10 aprilie, începând cu ora 10.00. La consultări vor mai participa cluburile U-BT Cluj-Napoca, CSM Oradea, CSU Sibiu, Dinamo Ştiinţa Bucureşti, CSA Steaua Bucureşti, SCM Timişoara, BCMU FCA Piteşti, SCM U Craiova, CSO Voluntari, CSM Galaţi, CSM Mediaş, CSM Focşani 2007, ABC Athletic Constanţa, CSM VSK Miercurea Ciuc şi CSM Sighetu Marmaţiei.
Linkul de acces pentru videoconferinţe va fi primit în cursul zilei de 8 aprilie pe adresa oficială de e-mail a fiecărui club sportiv menţionat.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.