CSM Târgu Jiu și Internațional Bălești se întâlnesc sâmbătă pe arena Constantina Diță, pentru meciul din etapa a treia a campionatului. Cele două formații au două victorii după primele runde ale Ligii 4, dar elevii lui Mario Găman au golaveraj superior. După un galop de sănătate cu Petrolul Stoina (13-0), târgujienii s-au chinuit să bată la Mătăsari (0-1), iar asta nu poate decât să le pună în gardă pe gazdele din weekend, care își doresc promovarea într-un eșalon superior. Atacantul Bebeto Lupuleț a marcat patru goluri în meciul inaugural și vrea să aibă o prestație chiar mai bună în jocul de sâmbătă. „Ne-am chinuit puțin la meciul cu Mătăsari, dar important este că am luat cele trei puncte. Bineînțeles că puteam să ne facem jocul mult mai ușor dacă marcam mai repede și era cu totul alt meci, dar important este că am câștigat. Ne concentrăm pe fiecare meci la fel de mult și sperăm să câștigăm toate partidele. Pentru meciul cu Bălești, bineînțeles, vrem să facem același spectacol ca și cu Stoina și ne dorim foarte mult să le oferim oamenilor un fotbal de calitate. Trebuie să marcăm cât mai repede, să ne facem jocul ușor și să fie toată lumea fericită. Sper să nu mai ratez atât de mult și fiecare oportunitate pe care o am să o bag în poartă”, a spus Lupuleț. Antrenorul Mario Găman a declarat că echipa sa are în față un oponent valoros, probabil cel mai puternic de până acum în meciurile oficiale. Principalul amfitrionilor vrea mai multă concentrare din partea jucătorilor pe care îi pregătește.
„Este o confruntare dificilă pentru că Internațional Bălești este o echipă cu ștate vechi în Liga 4, chiar a și promovat în Liga 3, o echipă cu pretenții, o echipă cu jucători foarte buni, jucători cu foarte mare experiență. Au un nucleu excelent, au mai adus și 3-4 jucători și cred că va fi o partidă interesantă. Cred că este cel mai greu adversar de până acum. Ținând cont de valoarea lotului, ținând cont de valoarea jucătorilor, de valoarea staff-ului, de valoarea conducerii și de faptul că sunt orgolii, pentru că știți prea bine între echipele din vecinătate, echipele care joacă în același județ, în același oraș, e normal să fie aceste ambiții. Fiecare vrea să câștige, dar noi trebuie să ne vedem de lucrurile noastre, de cum pregătim această partidă și, la ora jocului, să fim pregătiți din toate punctele de vedere”, a precizat Găman. Antrenorul așteaptă o prezență numeroasă și la această confruntare. Peste 3.000 de oameni au asistat la meciul cu Stoina. „Cu siguranță vor fi mai mulți spectatori ca la prima partidă, vor spectacol, vor să vadă o echipă în creștere, vor să vadă o echipă care joacă fotbal și, dacă noi suntem focusați și știm ce avem de făcut, celor de la Bălești le va fi foarte greu să ne facă față”. Meciul începe la ora 19.30.
Cătălin Pasăre