CSM Târgu Jiu a adus și ultimul străin

1144

Clubul Sportiv Municipal Târgu Jiu a operat, probabil, ultimul transfer din această vară. În orașul lui Brâncuși a ajuns Ethan Wright, un baschetbalist american adus să ocupe locul lui Ar`Mond Davis, conaționalul său a cărei înțelegere cu trupa gorjeană a fost reziliată din cauza unei accidentări. Fără experiență europeană, Ethan Wright are 23 de ani și a semnat un contract valabil până la finalul sezonului. El a evoluat până acum numai la echipe universitare din SUA. ,,Ethan Wright s-a născut pe 14 august 2000, în Newton Centre, Massachusetts, acolo unde a și început baschetul la grupele de juniori ale colegiului Newton North High School.
În 2018 a trecut la echipa Universității Princeton, una dintre cele mai bune Universități din Statele Unite. A evoluat timp de patru sezoane, între 2018 si 2022, la Princeton Tigers în campionatul american NCAA. În ultimul sezon la Princeton Tigers, Ethan a avut medii de 14,7p / 6,9 recuperări și 1,7 pase decisive pe meci. Pentru sezonul 2022-2023, Ethan Wright a trecut la Colorado Buffaloes, tot în NCAA. În vara acestui an, shooter-ul Ethan Wright, care poate evolua pe pozițiile 2-1, s-a decis să vină în Europa și a ales să semneze pentru sezonul 2023-2024 cu CSM Târgu Jiu”, se arată pe csmtargujiu.ro. Până acum, alți patru străini au fost semnați de gruparea pregătită de Kresimir Basic. Este vorba despre americanii Jalen Dupree, Jason Hubbard și Dimitrius Underwood și de bosniacul Arsenije Vuckovik. Ceilalți componenți ai lotului sunt Octavian Popa Calotă, Noam Weinberg, Camil Berculescu, Andrei Bărăgan, Daniel Mâinea, Adrian Vaida și Alexandru Berca.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here