CSM dă piept cu Athletic: ,,Un meci care pe care”

1230

Iubitorii sportului gorjean au seară plină vineri. După inaugurarea stadionului, fanii baschetului sunt aşteptaţi în sala polivalentă, unde de la ora 20.00 se joacă CSM Târgu Jiu – Athletic Constanţa. Ambele echipe au o victorie şi o înfrângere în primele două meciuri, tocmai de aceea se aşteaptă o dispută echilibrată.,,Este o echipă bună, cu un roster ce conţine patru jucători străini şi câţiva jucători de valoare, o echipă care vine după o victorie pe teren propriu împotriva echipei din Miercurea Ciuc. Noi jucăm acasă şi sunt convins că vom avea o altă abordare şi datorită publicului numeros care va fi la sală şi ne va încuraja din primul până în ultimul minut. O victorie ne-ar propulsa peste echipa din Constanţa în clasament, de aceea este un meci foarte important”, a precizat antrenorul Claudiu Alionescu. Extrema CSM-ului, Ioan Alin Borşa, a declarat că jucătorii gorjeni s-au pregătit foarte bine pentru acest meci, iar echipa la care este legitimat are potenţial să fie mult mai bună.,,Se anunţă a fi un meci care pe care, însă noi ne pregătim de duminică pentru această partidă. Facem vizionare în fiecare zi, vom pune în practică totul pe teren şi sperăm ca vineri să iasă o victorie. Suntem o echipă tânără, momentan se vede asta, dar sperăm să ne ridicăm de la meci la meci. Mai avem de lucru la chimie. Echipa poate face faţă în această grupă valorică, am demonstrat-o prin cele două victorii de până acum. Trebuie să câştigăm majoritatea meciurilor de acasă şi cât se poate în deplasare. Pentru ca oraşul Târgu-Jiu să fie, din nou, în primul eşalon, trebuie să se investească”, a spus Borşa.Adrian Roşu s-a întors la antrenamentele echipei, însă nu va fi trecut pe foaia de joc pentru acest meci.,,Roşu a făcut aseară primul antrenament cu echipa în ultimele două săptămâni. Adi este un jucător care aduce un plusvaloare în momentul în care evoluează, dar pentru a putea evolua trebuie să se antreneze cot la cot cu ceilalţi. Va fi în angrenajul echipei când se va pregăti 100% alături de noi”, a spus Alionescu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here