Meci important pentru CSM Târgu Jiu. Echipa de handbal primește, în această seară, vizita Coronei Brașov, o contracandidată la rămânerea în Liga Florilor. Gorjencele vin după meciurile europene, din care spun că au avut de învățăt, și sunt gata să lupte pentru obiectivul principal al sezonului. Centrul Sabine Klimek este de părere că trupa gazdă are un ascendent moral față de vizitatoare. ,,Suntem conștiente de importanța acestui meci, dar cred că în momentul de față avem o atmosferă foarte bună, pentru că, din punctul meu de vedere, suntem pe un drum ascendent. Nu am avut foarte multe victorii în ultimul timp, dar, ca joc al echipei, cred că am crescut de la meci la meci și eu zic că plecăm din poziția de favorită, pentru că avem avantajul jocului acasă, în fața propriilor suporteri, plus că avem avantajul că am câștigat în tur cu ele. În meciul cu Brașov avem nevoie de claritate și de liniște. Eu zic că suntem valoric peste echipa din Brașov, trebuie doar să fim concentrate, să fim organizate și să avem mai multă liniște în teren”, a declarat ,,Sabi”.
Iuliia Andriichuck crede că suportul publicului poate juca un rol fundamental în obținerea unui nou succes. ,,Este un meci foarte important pentru noi, avem nevoie de o victorie și atunci trebuie să facem un joc bun. E normal să fim puțin obosite după meciurile europene, dar cred că această experiență va fi benefică pentru viitorul nostru. Pentru a obține victoria trebuie să jucăm bine și să respectăm planul de joc. Este foarte important să avem sprijinul publicului, dacă vin oameni mulți la sală simțim că jucăm acasă și asta ne ajută”, a declarat ucraineanca.
Şi antrenorul Liviu Andrieș a făcut un apel către fani. CSM joacă meciuri importante pe teren propriu în retur, dar principalul gorjean nu vrea să pună o presiune suplimentară pe fete. ,,Avem cinci finale pe care trebuie să le câștigăm. E clar că încărcătura acestor meciuri va fi una deosebită, dar va trebui să gestionăm foarte bine aceste momente, să le facem pe fete să înțeleagă că această încărcătură nu ar trebui să le pună plumb în picioare.
Trebuie să fie dezinvolte, trebuie să joace ceea ce au jucat în ultimele două meciuri de cupă europeană, pentru că am avut două evoluții bune. Determinarea și atitudinea în aceste jocuri trebuie să fie la cote foarte ridicate și să reușim să aducem victoria. Întâlnim Corona, care este pe un drum bun, a câștigat meciul cu Minaur de acasă, întorcând scorul. Este o echipă periculoasă, o echipă care are în componență jucătoare de valoare și trebuie să fim foarte atente, să pregătim foarte bine meciul, deși perioada este foarte scurtă. Jucăm la patru zile după meciul din EHF, dar sunt convins că fetele se vor capacita și vor face un meci bun, pentru că avem nevoie de această victorie. E clar că ne dorim ca publicul să vină să ne susțină. Sper că au înțeles că am trecut printr-o perioadă destul de grea, prin această participare în cupele europene. Dacă fetele vor reuși să transpună această experiență în aceste jocuri, pe care le avem în campionat, sunt sigur că vom reuși împreună cu publicul să câștigăm, pentru că aportul lor este nemaipomenit”, a declarat antrenorul. Partida începe la ora 18.00 și contează pentru etapa a 17-a a Ligii Florilor.
Cătălin Pasăre