CSKA Sofia, în locul lui Zenit

6

Universitatea Craiova va disputa primul amical din stagiul de pregătire din Austria pe data de 23 iunie. Adversara nu va fi însă Zenit Sankt Petersburg din Rusia, ci multipla campioană a Bulgariei, CSKA Sofia. Meciul va avea loc pe baza sportivă din localitatea austriacă Volders, începând cu ora 19.00 (ora României).
“Înființată pe data de 5 mai 1948, CSKA Sofia este cea mai reprezentativă echipă din campionatul bulgar. A reușit să obțină până în acest moment 31 de titluri de campioană, 10 Cupe ale Bulgariei și 4 Supercupe. Cea mai importantă performanță pe plan internațional a fost accederea în faza semifinalelor Cupei Campionilor Europeni în sezonul competițional 1981-1982”, se arată pe csuc.ro. Pagina oficială a formaţiei din Bănie doreşte ca suporterii să vadă prima partidă test din presezon, tocmai de aceea, la ora meciului, sunt mari şanse ca fanii din ţară să poată urmări jocul pe site-ul clubului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here