CS U Craiova vrea în Europa

338

„Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu!”, acesta este motto-ul pe care CS U Craiova caută să meargă în relația cu forul european, după ce UEFA a anunțat că nu-i va permite înscrierea în cupele europene în sezonul 2015-2016.
Gruparea craioveană a precizat într-un comunicat de presă că va ataca conform regulamentelor decizia luată de forul european în speranța că CS U Craiova va putea până la urmă să evolueze în Europa League: „Universitatea a primit răspunsul din partea UEFA privitor la solicitarea de a participa în competiţiile europene. Este un răspuns nefavorabil, deşi forul continental precizează că Universitatea Craiova a respectat toate regulamentele. UEFA rămâne însă consecventă regulii ca pentru a participa în cupele europene, toate cluburile trebuie să aibă trei ani consecutivi de afiliere la federaţiile naţionale, motivând astfel decizia. Potrivit regulamentelor, Universitatea Craiova are dreptul de a ataca hotărârea UEFA la TAS. Din respect faţă de dorinţa suporterilor noştri de a vedea cât mai repede echipa revenită în competiţiile europene, acolo unde a reuşit performanţe fantastice, fiind prima formaţie din România care a atins semifinalele unei cupe europene, clubul nostru va face acest demers. Vrem să reuşim în demersul nostru deoarece ştim că fotbalul craiovean, Ştiinţa noastră dragă, Craiova Maxima, Campioana Unei Mari Iubiri, merită această şansă”, se arată în comunicatul de presă publicat pe site-ul oficial al celor de la CS U Craiova.
Până să primească un răspuns de la TAS, CS U Craiova își vede de partidele din campionat, acolo unde seria de 19 meciuri fără înfrângere a fost ruptă de eșecul de la Târgu Mureș. Craiovenii țin ca echipa să-și revină rapid și să obțină o nouă victorie, mai ales că, duminică, la Craiova, va veni Dinamo. Sorin Cîrțu, antrenorul celor de la CS U Craiova știe cum sunt duelurile cu Dinamo și își dorește ca și noua echipă a Băniei să simtă ce înseamnă un duel cu „câinii roșii”: „Meciurile cu Dinamo sunt speciale, indiferent care e situația, că ești la mijlocul clasamentului, că ești deasupra lor sau sub ei, că te bați la campionat. Meciurile cu Dinamo au altă încărcătură, sunt sentimente puse în joc. Cine îmbracă tricoul Universității într-un astfel de joc trebuie să să adapteze și să înțeleagă starea de spirit specifică Olteniei. O victorie nu ar echivala cu seria invincibilitate de 19 meciuri, dar ar fi frumoasă“, a declarat Sorinaccio pentru site-ul oficial al craiovenilor.

Clasament Liga 1:
1. Steaua 26 18 3 5 45-15 57 (+18)
2. ASA Tg Mureș 26 16 7 3 37-15 55 (+16)
3. Petrolul Ploiești 26 13 7 6 36-19 46 (+4)
4. CS U Craiova 26 12 9 5 32-25 45 (+6)
5. Astra Giurgiu 26 10 11 5 38-19 41 (-1)
6. Dinamo 26 11 6 9 37-34 39 (0)
7. Viitorul 26 10 8 8 36-34 38 (-1)
8. FC Botoșani 26 10 7 9 29-30 37 (+1)
9. PANDURII 26 8 8 10 32-33 32 (-7)
10. CSMS Iași 26 8 7 11 25-31 31 (-5)
11. Concordia Chiajna 26 6 12 8 28-33 30 (-9)
12. FC Brașov 26 7 7 12 25-36 28 (-11)
13. U Cluj 26 6 8 12 23-33 26 (-13)
14. Gaz Metan Mediaș 26 5 10 11 22-31 25 (-14)
15. Ceahlăul P. Neamț 26 5 8 13 20-42 23 (-16)
16. Rapid 26 5 7 14 13-32 22 (-17)
17. CFR Cluj * 26 12 6 8 30-19 18 (+3)
18. Oțelul Galați 26 2 9 15 9-36 15 (-24)
*echipă penalizată cu 24 de puncte
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here