Într-adevăr precum Eugen Lovinescu în interbelic, scriitorul Ion Popescu-Brădiceni a devenit, pentru şi în Gorj, o instituţie independentă şi o voce de rezonanţă naţională, capabilă de (r)evoluţie şi de consecvenţă metodologică.
După ce a consacrat mişcarea columnistă drept «Şcoală de literatură de la Târgu-Jiu» în masive tomuri însumând împreună peste 2500 de pagini (vezi: Reinventarea capodoperei: I. Transversaliile literaturii române de la origini până mâine; II. Literatura română şi comparată sub semnul transmodernităţii; editura Academica Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2013; apoi Cenaclul „Columna”. Şcoala de Literatură de la Târgu-Jiu. Generaţia columnistă după cinci decenii; Editura C.J.C.P.C.T. Gorj, Târgu-Jiu; Şcoala de literatură de la Târgu Jiu, Un Dicţionar Interdisciplinar de Autori, Editura Academica Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2016) acest prodigios şi autoritar istoriocritic îşi continuă imperturbabil, dar motivat de orizontul său transdisciplinar şi transhermeneutic, transcultural şi transestetic, pur şi simplu intrigându-şi (aproape uluindu-şi) contemporanii, demersurile.
Veritabil magistru la o imaginară catedră de metapoetică / de transretorică/ de ştiinţartă a comentariului şi a exegezei/, într-un registru stilistic subiectiv-obiectiv (şi viceversa fiind valabilă – n.m.), Ion Popescu-Brădiceni revine pe piaţa preţioaselor contribuţii la promovarea literaturii române contemporane în mediul academic şi literar, critic şi lectural cu un proiect care se doreşte – şi chiar promite a fi – monumental. Domnia sa scoate de sub tipar un nou volum de sinergică transvaloare a câtorva dintre cei mai importanţi creatori actuali de proză şi de poezie: fie ei eseişti, critici literari, cercetători ori savanţi. I-am numărat şi-s de toţi 37. O avangardă redutabilă cândva, însă azi o invincibilă ariergardă a… viitorului. Şi o întreagă şi o fericită continuitate în discontinuitate cu o combativă solidaritate cu modelele ce-au tutelat istoria literaturii de la junimism şi modernism până la suprarealism şi transmodernism (cu varianta sa deja consumată: postmodernismul – n.m.).
Concepţia primului volet pune în centrul constelaţiei ideea supremă că „poetul este un rege şi i se cuvine un tron” şi se ocupă mai precis de câteva din operele cruciale ale poeţilor laureaţi ai Marelui Premiul al A.N.P.C.P. „S.L.B.” dintre anii 1997-2019 fie direct, conţinând eseostudii ale autorului în persoană, fie articole ale altor critici despre poeţii încununaţi cu laurii recompensării aulice şi sărbătoririi spiritualizate autotelic, sub semnul dualismului sacru-profan.
Astfel Ion Popescu-Brădiceni calcă apăsat pe un sol fertil, afectiv şi personant, asumându-şi şi un rol de oficiant al unui ritual de reînviere a intensei şi transcendentei vegheri la destinul neamului românesc. Marca distinctă a scriiturii practicate cu o totală devoţiune se poate depista imediat: «ut theoria metapoesis/ ut theourgia transpoesis».
Preocuparea pentru interpretarea veşmântului scris al planului teoreticoprofetic se predă masei receptoare de artă şi literatură ca un trofeu alteritar dobândit de iubitorul de poezie prin propria-i aventură intelectual-deliberativă.
Idealul ionaionic constă tocmai în a regăsi un „paradis al cuvintelor” şi o zonă a bucuriei celei mai pure. Acolo unde Ion Popescu-Brădiceni a construit un foarte solid şi subtil sistem ideatic/ ba chiar ideologic, iar aleatoriul transmodernist îşi dezvăluie trecutul de studiu foarte serios şi aprofundat, dar şi diferenţele de optică individualizată apofantic şi catafract. Totodată, acolo unde lectura simpatetică a devenit o transpoetică a relecturii ca aventură transdisciplinară.
Silviu Doinaş Popescu, profesor master
