În colecția „Serile la Brădiceni”
Ion C. Gociu este un scriitor, un romancier care s-a luat în serios. Și dacă s-a decis să calce pe urmele „doricilor” interbelici – mă refer la realismul critic, și chiar și la cel psi-hologic – iată ce-a ieșit: încă o trilogie realist-romantică întitulată seducător, feminin, „Maia”, după cea lui Cristian George Brebenel „Guvernământul general al genezei”, după cea a lui Lazăr Popescu „Eșecul cartofilor cruzi”, după cea a mea „Ostrakon”.
Textul propriu-zis a fost scris, rescris, transcris, autorul a recurs dezinvolt la sinonimie, ba, din ce în ce mai autoexigent, și-a reelaborat secvențe întregi cu minuțiozitate salutară, la Cenaclul „Columna”.
Ion C. Gociu își trăiește cea de-a doua tinerețe, câștigă teren ca intelectual sobru, neutral, prudent, cum îi stă bine unui narator sigur pe uneltele sale.
Povestea este excepțională, tehnica „punctului și contrapunctului” impune, de-o manieră calculată, prin strategiile-i cunoscute, dar noutatea vine – e o primă observație – dinspre „metodologia” cercului hermeneutic. Exemplific: călătoria cu trenul a fraților Petrică și Brândușa anticipează căsătoria acestora de mai târziu.
Intriga se țese verosimil în jurul tezaurului ascuns cu atâta grijă în banala căldărușe de aramă, constând în 80 de galbeni austrieci.
Evenimentele, ancorate într-o istorie tumultoasă, labirintică, conferind personajelor evoluții neașteptate, culminează cu un cutremur halucinant, căci „apocalipsa se abătuse peste Țară”.
Țigani, evrei, activiști de partid, securiști, informatori de profesie, agenți sub acoperire traversează o epocă pe alocuri infernală, pe alocuri surprinsă în înlănțuirile ei cronologice, guvernate de hazard.
Fresca se dezvoltă pas cu pas, zăbovirile în câte o sferă sau alta nu aduc senzația de așteptare dar și aceasta survenind creează tensiune ontologică.
Firescul „Maiei” instituie, la nivelul transversalei, o atmosferă trepidantă, răsturnările de situație denotă, în stilul lui Ion C. Gociu, un aer profesionistic, orizontul de așteptare te contrazice mereu, nici nu poți respira, cuprins de vârtejul aventurii sari dintr-o stare în alta, din tragic în grotesc și invers, din meditație în pragmatism bovaric, din futilitatea unui cotidian dezarmant în mirobalanța câte unui gest de mare rafinament. Exemplific prin arta, prin veridicul, prin naturalețea dialogului ori prin franchețea atitudinată, prin „colorarea” vocabularului, prin împingerea lui în nuanță fonetică de vorbire neaoșă. Citez: „Sara lumina prin casă tot cu lamba, dar aia avea o coșcogeamite de sticlă. Îi zâcea petromax și, când o scotea în tindă, lumina toată bătătura ca zâua. Da’, tot a gaz mirosa!”
Ion C. Gociu reprezintă o achiziție de ultimă oră a literaturii gorjene alăturându-se cu succes unor: Alexandru V Alexandru, Dumitru Dănău, Ion Burețea, Titu Rădoi, Grigore Haidău, Ion N Rădoi, Marius Iorga, ficțiunea (invenția) provine din instinct însă și din cultură la purtător asimilată, stratificată fenomenologic, cu predominanță axiologică, prin transgresarea unor teritorii social-politice tabu până mai alaltăieri/ieri (evacuarea evreilor, asasinatul în masă, delațiunea cultivată genocidic de regimul comunistoid.)
Ion Popescu Brădiceni, doctor în litere al Universității din Craiova
P.S. Romanul este găzduit de Editura Societatea Scriitorilor Militari București și se bucură de girul prețios al colecției „Serile la Brădiceni”.
